Scandal într-un liceu din Dorohoi. Cinci elevi de clasa a XI-a susţin că au fost bătuţi de profesorul de fizică. În schimb, dascălul le-a spus poliţiştilor că el a fost cel agresat de elevi. În acelaşi timp, mai multe fete din liceu îl acuză pe dascăl de hărţuire sexuală.
Elevii de la Colegiul Naţional "Grigore Ghica" din Dorohoi susţin că scandalul a început când profesorul de fizică a lovit un elev, în sala de curs.
"Pentru că mi-a zis că am scris urât şi am scris prescurtat, mi-a rupt hârtia şi mi-a băgat-o în haină. Eu am scos-o şi am aruncat-o în spate la coş, el s-a enervat şi mi-a dat un pumn fără să-mi zică nimic", a mărturisit un elev.
Elevii spun că, după terminarea orei, dascălul şi-a vărsat nervii pe alţi elevi.
"Am fost lovit, am primit un pumn în gură, mi s-a rupt tricoul şi am fost zgâriat la mână. În ce condiţii? Păi el bătea doi colegi, îi dădea cap în cap, şi am vrut să îi despart", a declarat un alt elev.
La liceul cu pricina, scandalurile între elevi şi profesori se ţin lanţ, motiv pentru care Inspectoratul Şcolar l-a demis luna trecută pe directorul şcolii. Unul dintre elevii vătămaţi a depus plângere la poliţie. Pe lângă oamenii legii, în acest caz au declanşat anchete conducerea colegiului şi Inspectoratul Şcolar. Profesorul de fizică refuză să facă vreun comentariu.





Mai mulţi elevi de la un liceu din Dorohoi susţin că au fost bătuţi de un profesor
Vineri, 21 Martie 2008 18:29
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- O elevă de clasa a 8-a susţine că a fost bătută de o profesoară
Joi, 13 Martie 2008 21:15 - Poveste de dragoste între o elevă şi directorul şcolii
Vineri, 14 Martie 2008 10:26 - Un profesor din Zorleni, judeţul Vaslui, este acuzat că a lovit un elev
Vineri, 21 Martie 2008 07:17 - Un elev de liceu a ajuns la spital după ce a fost bătut chiar în şcoală
Miercuri, 26 Martie 2008 08:20 - Notele la purtare date elevilor ar putea dispărea
Vineri, 28 Martie 2008 14:17 - Părinţii elevilor din Dorohoi bătuţi de profesor au depus o plângere la Inspectorat
Marti, 01 Aprilie 2008 00:34 - Un profesor din Medgidia este acuzat că a bătut un elev în timpul orelor
Joi, 08 Mai 2008 10:42
Comentariile cititorilor
1. Ion
Vineri, 21 Martie 2008 19:34
| Raspunde la comentariu
2. ne pasa de colegii nostri
Vineri, 21 Martie 2008 20:21
3. vanghelie
Vineri, 21 Martie 2008 21:09


4. ludmila vasile, profesoara
Sambata, 22 Martie 2008 14:14
5. DB
Sambata, 22 Martie 2008 16:03
6. Anonim
Sambata, 22 Martie 2008 20:43
7. Anonim
Sambata, 22 Martie 2008 20:46
8. Anonim
Sambata, 22 Martie 2008 20:49
9. Anonim
Sambata, 22 Martie 2008 20:56
10. Anonim
Sambata, 22 Martie 2008 21:00
11. Anonim
Sambata, 22 Martie 2008 23:51
12. Anonim
Sambata, 22 Martie 2008 23:53
13. otrava
Duminica, 23 Martie 2008 12:17
14. papillon
Duminica, 23 Martie 2008 13:15
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Sute de studenţi români stau la coadă pentru a pleca la muncă, peste vară, în SUA
Duminica, 15 Iunie 2008 12:34Peste 400 de studenţi români stau la coadă, în fiecare zi de vineri, la Ambasada SUA din Bucureşti, pentru obţinerea vizei de muncă prin programul Work &Travel, astfel că, până la sfârşitul lunii iunie, peste 5.500 de...
De anul acesta, 7 noi şcoli sau licee vor activa în România
Astazi, ora 02:26Şapte noi şcoli sau licee particulare vor funcţiona în viitorul an şcolar în România. Până în momentul de faţă, din 467 de unităţi de învăţământ preuniversitar verificate, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii...
Elevii şi profesorii recunosc că s-a copiat la examenele de bacalaureat
Astazi, ora 02:28Elevii şi profesorii recunosc că s-a copiat la bacalaureat pe rupte în toată ţara şi prin orice metodă: cu fiţiuci, cu telefoanele mobile sau chiar direct din cărţi, sub ochii îngăduitori ai supraveghetorilor.
Perlele de la bacalaureat, prezente şi anul acesta. Citeşte o parte din ele aici
Duminica, 06 Iulie 2008 03:55Bacalaureatul la Limba şi Literatura Română a trecut... perlele rămân însă. Câteva dintre ele au fost culese de jurnaliştii de la Observatorul de Bacău.
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta!
Duminica, 06 Iulie 2008 03:47Bacalaureat sub semnul fraudei. Elevi, profesori şi părinţi deopotrivă susţin că la examenul din acest an s-a copiat foarte mult, iar pentru acest lucru profesorii au primit bani. Cunoşti astfel de cazuri? Spune-ne povestea ta!
Cele mai CITITE din Educaţie
- Ultima probă din cadrul bacalaureatului a avut loc. Vezi subiectele (19116)
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE (18335)
- Perlele de la bacalaureat, prezente şi anul acesta. Citeşte o parte din ele aici (10801)
- Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! (8615)
- Zeci de studenţi ai ASE au protestat din nou în faţa instituţiei (3531)
Cele mai VOTATE din Educaţie
- O grădiniţă din Ploieşti a fost vandalizată (3,88/5)
- Tehnicile moderne de copiat îi bagă pe candidaţi în spital (3,68/5)
- Elevii şi profesorii recunosc că s-a copiat la examenele de bacalaureat (3,28/5)
- Perlele de la bacalaureat, prezente şi anul acesta. Citeşte o parte din ele aici (3,24/5)
- Ultima probă din cadrul bacalaureatului a avut loc. Vezi subiectele (2,8/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- Scandal la BAC! Profesorii corectori din Capitală au găsit zeci de lucrări identice - Cum comentaţi? (1033)
- Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! (404)
- Ultima probă din cadrul bacalaureatului a avut loc. Vezi subiectele (282)
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE (178)
- Elevii şi profesorii recunosc că s-a copiat la examenele de bacalaureat (138)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Nunta lui Cristi Chivu şi a Adelinei Elisei, la Palatul Ştirbei
Duminica, 06 Iulie 2008 23:57"E cea mai fericită zi din viaţa mea'' aşa şi-a început primul interviu de om căsătorit căpitanul naţionalei Cristi Chivu. Nunta anului în România a strâns peste 500 de invitaţi la palatul Ştirbei din Buftea iar Chivu şi...
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE
- Bătaie pe viaţă şi pe moarte înt-un mall din Bucureşti
- Scumpirile de la 1 iulie au generat un război politic între partide
- Astăzi, liderii PSD decid la şedinţa Biroului Permanent soarta filialelor dizolvate
- PD-L va ataca astăzi la CCR prevederile din Regulamentul Camerei referitoare la miniştrii parlamentari
- Caniculă în primele zile ale acestei săptămânii - până la 37 de grade în sudul ţării
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 07.07 | 08.07 |
| Timişoara | 34 °C | 35 °C |
| Arad | 33 °C | 28 °C |
| Bacău | 31 °C | 31 °C |
| Braşov | 29 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 34 °C |
| Constanţa | 28 °C | 32 °C |
| Europa | 07.07 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 27 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 15 °C | |
| Paris | 19 °C | |
| Roma | 32 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6139 RON |
| 1 USD | 2,3021 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,2442 RON |
| 100 HUF | 1,5457 RON |
| 100 JPY | 2,156 RON |
| 1 BGN | 1,8477 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









