Au cărat elevii de s-au spetit, dar cu folos. În câteva ore, tot
mobilierul a fost adus în noul apartament al directorului. Mutarea a
fost supravegheată de doi angajaţi ai şcolii. Unul a fost maistrul.
"Sunt copii, sunt băieţi.... trebuie să care", a declarat maistrul.
Celălalt a fost administratorul. "I-am lăsat eu?", a răspuns administratorul când a fost întrebat de ce copiii au fost puşi să care.
În timp ce elevii cărau mobila în apartament, directorul stătea la birou.
"Nu ştiu care e situaţia, eu sunt bolnav, am gută şi am rugat un coleg
să mă ajute (...) S-ar putea să fi apelat la alte persoane, poate la
elevi mai mari, nu ştiu care e situaţia (...) Lăsaţi-mă să mă interesez, la noi în clasa a X-a sunt elevi de 18,19 ani", a declarat directorul Vladimir Gonţeanu.
Şi dacă tot sunt majori, de ce n-ar munci. În schimb, inspectorii şcolari nu par dispuşi să treacă aşa uşor peste incident.
"Imaginile sunt relevante, sunt de o gravitate deosebită, sunt folosiţi elevi care au deficienţe", a precizat Hadrian Arion, inspector şcolar.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback




















