GIA spune că substanţa folosită este nescunoscută, întrucât ea nu a putut fii depistată nici măcar la necropsia efectuată de veterinari.
Unul din câinii otrăviţi se află în tratament la un cabinet veterinar, iar alţi cinci au murit.
"Nu este clasica otravă de şobolani cu care ne-am obişnuit, care dă hemoragie internă până la deces. Din păcate, simptomele nu ne ajută mai deloc: singura manifestare este cea pulmonară. Căţeii devin apatici, refuză apa şi hrana şi respiră greu. Aceasta respiraţie deasă, scurtă, neregulată este singurul simptom. Suferă 3-4 zile şi mor… probabil sufocaţi", spune un reprezentant al fundaţiei GIA.
Câinii otrăviţi trăiau la Casa Presei de foarte mult şi erau îngrijiţi de oamenii care lucrează acolo. Toţi căţeii din zonă sunt sterilizaţi şi crotaliaţi şi au primit asistenţă medicală de câte ori au avut nevoie, precizează GIA.
"Căţeii cei mari de talie erau donatori de sânge. Căţeluşa beg şi căţelul maro au donat sânge pentru alţi căţei bolnavi care aveau nevoie de transfuzii", mai spune reprezentantul asociaţiei.
În acest moment, sunt căutate persoanele care otrăvit căţeii şi se supraveghează patrupedele rămase la Casa Presei pentru a se vedea semnele unei eventuale otrăviri.
Cine doreşte să ajute financiar fundaţia GIA pentru a putea acoperi costurile pentru tratament şi incinerări, poate afla mai multe detalii pe site-ul oficial al asociaţiei.
Simptomele otrăvirii, la unul din căţeii de la Casa Presei









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M