17 curse au fost anulate pe Aeroportul Henri Coandă. Cele mai multe au fost curse care ar fi trebuit să decoleze din ţară şi să ajungă la Bucureşti. Este vorba de cursele care ar fi trebuit să vină de la Cluj, Suceava sau Baia Mare. Zeci de oameni au aşteptat pe aeroport de miercuri seara pentru a vedea când le vor fi reprogramate cursele.
Reprezentanţii aeroportului au spus că în acest moment nu mai sunt probleme pe aeroporturile din Bucureşti, iar cursele anulate sunt cele care nu au putut zbura miercuri seara.
"Condiţiile sunt ceva mai buna azi (n.r. joi) decât ieri nu sunt curse anulate de azi cu exceptia celor pereche de ieri. Pe tot parcursul noptii s-a lucrat pentru asigurarea condiţiilor de decolare si aterizare pe pistă. Sunt toate şansele ca întârzierele de azi să nu depăseasca 30 de minute. Pasagerii pentru cursele din ţară care sunt anulate sunt asistaţi de compania Tarom şi sunt programat pentru ale curse. Traficul reluat în plin se operează pe ambele aeroporuturi Bucureştene Singurele intarzieri sunt de 30 de minute din cauza degivrării"
Miercuri spre joi noaptea au ajuns doar patru curse de la Roma, Varşovia, Viena şi Budapesta. Dupa ora 12.00 noaptea au fost reprogramate cinci curse. Nici cursele de la Madrid, Damasc şi Tel Aviv, Munchen nu au ajuns în Capitală.
Probleme au fost şi pe Aeroportul Baneasa, unde plecările s-au desfăşurat cu întârzieri de până la o oră şi jumătate. Cursa care ar fi trebuit să ajungă la Roma a avut o întârziere de 30 de minute. Şi la sosiri au fost întârzieri. Cursa de la Londra a avut o întârziere de 50 de minute, iar cea de la Madrid, o oră şi jumătate.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M