Piloții întâlnesc fenomene de tip OZN mai des decât credem. Ei se vor feri să vorbească însă despre aceste incidente, deoarece ar fi trimiși la comisiile de reevaluare a capacității lor de zbor, iar în cazul piloților militari există și interdicția de a divulga situațiile speciale întâlnite.
Acesta este motivul pentru care întâmplările interesante OZN le putem auzi mai ales de la piloți în vârstă, care nu-și mai fac astfel de griji. Un exemplu remarcabil în acest sens este căpitanul comandor în retragere Mihai Barbutiu.
Născut în 1929, el a relatat că a avut, că pilot militar, patru întâlniri dramatice cu fenomene aeriene neidentificate. A decis să facă publice aceste incidente abia târziu, când era demult la pensie.
Pilotul Mihai Barbutiu a povestit experiențele sale pentru Revista Magazin. Au fost în total patru întâlniri ciudate.
O prima intalnire a avut-o in vara anului 1957. Intr-o seara, fusese numit conducator de zbor la aeroportul Caracal-Deveselu, care era folosit ca aerodrom de rezerva pentru cel de la Craiova. Aici se putea da ajutorul necesar avioanelor care ar fi venit eventual la aterizare, in cazul unor situatii speciale intalnite in zbor. La un moment dat, Barbutiu a fost chemat la „statie", un punct de conducere a zborurilor, care se gasea chiar pe pista, ca sa ajute, la nevoie, avioanele la aterizare. La statie a aflat ca a fost vazuta in zona o tinta neidentificata. Cei de la radiolocatie urmareau obiectul dar nu aveau date exacte... tinta cand aparea, cand disparea... Pentru interceptare, de la Craiova decolase un coleg al sau, capitanul Adalbert Bodis, actualmente comandor in retragere, care traieste la Cluj-Napoca. El zbura cu un MiG-17. Aceste avioane au fost, la noi, primele dotate cu radar propriu. La statie se auzea cum vorbea, de sus, ca urmareste tinta sau ca nu o mai vede...
Extratereștri sau avion?
Barbutiu era cu un sergent care conducea statia, un militar in termen (pe atunci armata era pe trei ani). Era un sergent bine instruit, de prin partile Bucurestiului. La un moment dat au vazut amandoi ca dinspre sud-vest, din directia statiei de cale ferata a comunei Deveselu, vine un obiect zburator catre ei, chiar catre punctul de comanda. Gandindu-se ca putea fi un avion militar strain, care sa traga cu mitraliera in ei, ca masura de siguranta, s-au adapostit amandoi sub statie, ascunzandu-se in spatele rotilor. Era un camion mare, cu sase roti, care ii puteau feri de eventuale gloante de mitraliera sau de vreo grenada.
Dar nu s-a petrecut nicio agresiune; mai mult, nu se auzea niciun zgomot. Atunci pilotul si-a scos capul, ca sa vada ce se intampla. In jur era o lumina circulara, cu diametrul de vreo cincizeci sau o suta de metri. Era o lumina ireala, aproape ca ziua... se vedea firul de iarba... Deasupra, nu se zarea conturul niciunui obiect, doar lumina si nimic altceva... Ca si cand te-ai uita intr-un proiector, cand nu vezi decat lumina, nu si sursa... Dupa vreo douazeci de secunde, iluminarea a disparut. Atunci cei doi au iesit de sub statie si au vazut pe cer niste lumini, plecand inspre est... Au comunicat prin radio aviatorului Bodis ca obiectul a trecut chiar acum la verticala punctului si se indreapta spre Olt, spre Slatina... Bodis a plecat imediat in directia aceea, dar nu l-a mai gasit. Dupa aceasta intamplare nu s-a cerut sa se faca niciun raport, dar martorii au fost sfatuiti sa pastreze cele petrecute intre ei...
Un alt incident, in care a fost implicat Mihai Barbutiu, s-a intamplat in 1970 sau 71, la baza militara din Timisoara, la regimentul de vanatoare-interceptare. In acest caz au existat si dovezi materiale. Pilotul venea dintr-o misiune de zbor, cu un MiG-21. Era 12 noaptea; a trecut la verticala aerodromului si a spus ca se inscrie in tur de pista, ca sa vina precis la aterizare, cautand o traiectorie care sa tina zgomotul reactorului cat mai departe de oras, pentru a nu deranja pe cei ce dormeau la ora aceea.
La un moment dat, la altitudinea de 500 de metri, avionul a fost scuturat zdravan. Era ca si cand ar fi intrat in jetul turbionar al unui alt avion. Apoi, dintr-o data, a simtit o lovitura puternica si a vazut un foc, o lumina stralucitoare.... Nu si-a dat seama pe moment ce s-a intamplat, dar si-a zis ca s-a ciocnit cu cineva. S-a prins puternic de mansa si a raportat ca se catapulteaza, intrucat avionul s-a lovit de ceva. Si-a ridicat picioarele pe scarita si si-a pregatit spatele, ca sa nu-si rupa sira spinarii, caci socul este foarte mare; erau sapte cartuse sub scaun, care te arunca la 45 de metri inaltime...
Dar a vazut imediat ca avionul continua sa zboare si raspunde la comenzi. Atunci l-a redresat si a raportat ca nu s-a catapultat, ca avionul e manevrabil si ca incearca sa vina la aterizare. A condus totusi cu frica-n san, deoarece nu stia ce s-a intamplat... Nu vazuse niciun obiect si nici radarul nu vazuse absolut nimic. Dar avionul putea sa aiba o ruptura si nu stia nici cum va fi cand va scoate trenul de aterizare... Din fericire, trenul a iesit normal si aterizarea a decurs cu bine. Era ora 12.30 si era ultimul zbor in seara aceea. Intre timp, dupa cele intamplate, comandantul diviziei, generalul Puiu, venise si el acolo, a fost si inginerul sef de regiment, ca si inginerul sef de divizie, medicul, salvarea, cum se intampla in asemenea situatii.
Tehnicul de avion, a pus scara, ca de obicei, pe partea stanga, unde a coborat pilotul. Tot aici era si generalul Puiu. Acesta a examinat sumar avionul si a spus: „n-ai nimic, ma, ai pierdut rezervorul suplimentar". Sub burta avionului era un rezervor mare de combustibil, care la aterizare era deja gol. Aparent deci, focul nu fusese altceva decat ca au intrat in functiune cartusele pirotehnice si au largat rezervorul central.
„Da-l naibii – a zis generalul – nu-i nimica... te-ai jucat, ai bagat degetul cine stie pe unde acolo..." Barbutiu a raspuns: „Domnule general, cum sa ma joc? si dumneavoastra sunteti pilot; dumneavoastra cand zburati va jucati la contact? Ala-i si contactul tunului si al rachetei ... Si e sigilat". Iar sigiliul nu era rupt, totul era intact.
Generalul a mai spus ca maine au cu totii treaba, ca s-a pierdut si asa mult timp, dupa care s-a urcat in masina cu inginerul sef de divizie si au plecat. Au ramas inginerul de regiment, unul Gigi Grasu, care traieste acum la Bucuresti, si tehnicul de avion. Cat timp pilotul discuta cu Grasu, tehnicul de avion, care facea controlul, turul avionului, numai ce zice: „sefu', vino sa vezi ceva"...
Aripa dreapta si cea stanga a MiG-ului, au cate doua lansatoare de rachete... Cand s-au dus in dreapta, au vazut ca primul lansator de rachete era indoit cam la 30 de grade, iar celalalt cam la 15 grade... Pe lansatoare nu erau rachete, fiindca nu se zbura cu rachete decat in misiuni reale.
Cu totii au ramas perplex. Lansatoarele nu sunt niste tevi oarecare de metal, sunt niste bare de otel, lungi de un metru jumate, facute dintr-un aliaj special crom-vanadiu, care nu se indoaie din orice. Ele trebuie sa reziste la plecarea rachetei. Atunci cand se lanseaza racheta, ca sa plece din lacat, este nevoie de o forta extraordinara...
Un șoc inexplicabil
Barele acelea indoite dovedeau ca fusese un soc, o lovitura extraordinar de puternica... Barbutiu era convins ca aceasta a produs si plecarea rezervorului suplimentar, intrucat avionul era facut in asa fel incat la un soc puternic sa declanseze automat capsele pirotehnice si sa arunce rezervorul. Acesta trebuia aruncat astfel, ca sa nu loveasca ampenajul orizontal sau vertical, care sunt organele principale de comanda a avionului.
Pilotul a facut un raport privind incidentul. Avionul a fost tras la hangar; dimineata a venit si inginerul sef de divizie, care nici el nu intelegea ce anume ar fi putut indoi lansatoarele. La inceput asteptau ca militia sa comunice faptul ca a fost o ciocnire cu un avion, care chiar s-ar fi prabusit... Dar daca ar fi fost un avion, acela trebuia sa fi fost vazut pe radar, chiar vizual, si sa se si auda... S-a luat legatura cu rusii, cu ungurii, cu alti vecini, intreband daca au avut cumva ceva in aer... Nu s-a aflat nimic. Ramane si astazi o enigma ce anume a indoit lansatoarele.
Toamna a venit militia, spunand ca au gasit o bomba cazuta intr-un lan de floarea soarelui, care atunci se recolta. Generalul Puiu i-a spus lui Barbutiu: „bai du-te sa-ti iei bomba". Era rezervorul pierdut, infipt in pamant, fara nicio zgarietura... Deci ipoteza, conform careia rezervorul ar fi lovit lansatoarele, nu statea in picioare. Era si la mintea cocosului... Doua obiecte care au aceeasi viteza si cumva se ating, nu pot produce o lovitura puternica... Cel mult se face o respingere. Deci era exclus ca rezervorul sa fi lovit rampele de lansare, intrucat a fost gasit intact. Apoi s-a dat uitarii toata treaba... Dar pilotul Mihai Barbutiu, in timp ce era la baza de la Timisoara, a mai avut si alte doua intalniri dramatice cu obiecte zburatoare neidentificate.
