Sala de aşteptare a aeroportului Traian Vuia a devenit neîncăpătoare. Peste 200 de pasageri au fost nevoiţi să aştepte ore în şir, până au putut pleca spre destinaţie.
"Pierdem toate legăturile, şi deja avioanele sunt pline. Asta înseamnă că abia miercuri voi putea să plec", a declarat unul din pasagerii care au stat în sala de aşteptare a aerogării.
În jurul orei 11.30, trei avioane survolau Aeroportul Traian Vuia din Timişoara. Două dintre ele aparţin companiei CarpatAir. Acestea veneau de la Cluj şi Bucureşti. Al treilea aparţine companiei Tarom şi venea de la Bucureşti.
Alte aeronave care veneau de la Iaşi, Odessa, Cernăuţi şi Budapesta şi care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara, au fost redirecţionate spre Arad. Avioanele vor avea întârzieri de circa trei ore, anunţau reprezentanţii aeroportului.
Aeronavele vor pleca spre Aeroportul din Timişoara imediat ce ceaţa se va risipi, în caz contrar, pasagerii vor fi transportaţi cu autocarele la destinaţie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M