Potrivit unui studiu economic efectuat de Wall Street Journal şi fundaţia Heritage în 157 de ţări, România are o economie mai curând neliberalizată.
Acelaşi studiu arată că ţara noastră se află din acest punct de vedere pe locul 92, fiind depăşită de ţări ca Moldova, Senegal, Namibia, Mali şi Cambodgia.
Clasamentul a fost întocmit pe baza unui rating cuprins între unu, puncatajul cel mai mare şi cinci.
Cele 157 de ţări au fost clasificate în 4 categorii: economie liberă, în cea mai mare parte liberă, în cea mai mare parte neliberalizată şi controlată represiv. România a fost clasată în cea de-a treia categorie, adică este în cea mai mare parte neliberalizată.
Punctajul obţinut este 3,19 pe scara de la 1 la 5 propusă de acest studiu ceea ce înseamnă o îmbunătăţire cu 0, 39 de procente faţă de clasamentul anterior.
De asemenea, ţara noastră are un scor moderat la politica comercială, respectiv 3,5. La capitolul politică monetară însă, punctajul s-a apropiat foarte mult de limita 5 a clasamentului. La acest criteriu a contribuit nivelul ridicat al inflaţiei care a determinat obţinerea de 4 puncte.
În ceea ce priveşte drepturile de proprietate, România a fost catalogată ca având un grad moderat de bariere pentru bănci şi investitori. Nota obţinută este 3. România a obţinut cel mai bun punctaj la capitolul cheltuieli guvernamentale: 1,9 şi intervenţia redusă a statului în economie:1,5.
Ţi-a plăcut articolul? MAI CURÂND NELIBERALIZATĂ
Joi, 05 Ianuarie 2006 09:08
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Premierul ungar propune îngheţarea salariilor pentru a contracara riscurile crizei financiare
Astazi, ora 00:30Premierul ungar Ferenc Gyurcsany a propus sâmbătă îngheţarea salariului real până la mijlocul anului viitor din cauza riscurilor pe care le aduce criza financiară mondială. Propunerea a fost discutată la un congres extraordinar...
Marea Britanie negociază soarta depozitelor de 1,3 miliarde euro blocate în bănci islandeze
Astazi, ora 00:26Marea Britanie a început, sâmbătă, negocierile cu Islanda, pe tema depozitelor britanice blocate în bănci islandeze şi estimate la 1 miliard de lire sterline.
General Motors şi Chrysler sunt pe punctul de a fuziona
Sambata, 11 Octombrie 2008 18:40Criza financiară accentuează problemele industriei auto din Statele Unite. General Motors şi Chrysler, doi dintre giganţii industriei auto din Statele Unite, sunt pe punctul de a fuziona pentru a evita falimentul, potrivit presei...
Germania ar putea aproba, în câteva zile, un plan de salvare a sectorului bancar
Sambata, 11 Octombrie 2008 18:13Planul Germaniei pentru salvarea sectorului financiar urmează să fie adoptat "în următoarele zile" cu ajutorul unei proceduri legislative de urgenţă. Potrivit presei germane, această măsură implică un efort financiar de până...
G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale
Astazi, ora 03:01Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7, grupul celor mai bogate şapte ţări, reuniţi vineri la Washington, au anunţat un "plan de acţiune" în cinci puncte, prin care se angajează să împiedice...
Cele mai CITITE din Economie
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro (1900)
- Bursele europene şi asiatice se prăbuşesc (1808)
- UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010 (1176)
- BNR a aprobat noile norme de creditare pentru patru bănci (1095)
- Haos în deschiderea burselor europene (1007)
Cele mai VOTATE din Economie
- UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010 (3,96/5)
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale (3,08/5)
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro (3,04/5)
- Haos în deschiderea burselor europene (2/5)
- Bursele europene şi asiatice se prăbuşesc (1,92/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010 (15)
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale (5)
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro (4)
- Şedinţa de tranzacţionare de la BVB nu a fost deschisă (4)
- Premierul ungar propune îngheţarea salariilor pentru a contracara riscurile crizei financiare (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
Sambata, 11 Octombrie 2008 22:21După ce lacrimile i-au curs pe obraji ani de zile, tuşa Ioana învaţă acum să zâmbească. Povestea bătrânei cu o pensie de trei lei a impresionat sute de români. După ce Realitatea TV a arătat drama prin care trece, mesajele...
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Uraganul Norbert a provocat pagube materiale importante în Mexic
Astazi, ora 06:33Uraganul Norbert a produs pagube materiale în trecerea sa prin peninsula Baja California din Mexic, dar nu a făcut victime. Ciclonul a ajuns în apele Golfului Mexic şi se îndreaptă spre Sonora, teritoriu aflat la graniţa cu...
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER
- Aeroportul Băneasa se va redeschide luni dimineaţă
- La 3 luni de la inundaţii, podul de la Marginea nu a fost refăcut
- Trei case şi mai multe anexe din comuna argeşeană Domneşti au ars
- Sute de bucureşteni au cântat sâmbătă seară împreună cu Toto Cutugno
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










