Bianca Drăguşanu a beneficiat şi de cele mai multe reclame, datorită formelor ei voluptuoase, fiind imaginea unei firme de haine, a unui salon de extensii, dar şi a unui salon de bronzat artificial. Dar a fost şi recompensată pe măsură, beneficiind atât de o sumă consistentă, în jur de 10.000 de euro, cât şi de promovare. Şi şarmanţii actori Stela Popescu şi Alexandru Arşinel au fost solicitaţi pentru o reclamă, în care laudă un lanţ de farmacii, primind pentru asta 1.000 de euro: „Am primit această sumă, nu e foarte mare. Nu mi-au dat toţi banii o dată, ci pe parcursul a câtorva luni. Pe vremurile astea grele mi-au prins bine", a declarat Stela Popescu, care zâmbeşte de pe afişele lipite în staţiile de autobuz, în mall-uri, dar şi de pe panouri publicitare imense.
Celebrul Dani Oţil, iubitul Mihaelei Rădulescu, mare amator de motoare, a devenit imaginea unui magazin de motociclete şi accesorii, din zona Cotroceni, unde „tronează" pe trei panouri publicitare mari cât casa. Apropiaţii lui susţin că Dani ar fi încasat, pentru şedinţa foto, în jur de 4.000 de euro. Cât îl priveşte pe solistul trupei Simplu, CRBL, pe numele lui adevărat Eduard Andreianu, acesta e singurul care a dat lovitura, din punct de vedere financiar. El este, de mai bine de un an, imaginea firmei de telefonie mobilă Vodafone, alături de soţia sa Elena, amândoi încasând în jur de 30.000 de euro. Ultima intrată în rândul vedetelor căutate pentru publicitate e cântăreaţa de muzică populară Maria Dragomiroiu. Solista este pentru 3.000 de euro imaginea Kosmodisk, un aparat ce relaxează muşchii.
Mai bine piţipoancă decât artist: Bianca Drăguşanu face mai mulţi bani ca Stela şi Arşinel
Bianca Drăguşanu, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Dani Oţil şi Maria Dragomiroiu zâmbesc de pe imense panouri, împrumutându-şi imaginea, pentru câteva mii de euro, unei reţele de telefonie, unui lanţ de farmacii, unor motoare sau unui aparat ce alină durerile musculare. Care dintre ei e plătit cel mai bine pentru asta, arată click.ro
Citeşte totul despre:
Alexandru Arşinel, bani, Bianca Drăguşanu, CRBL, Dani Oţil, Maria Dragomiroiu, piţipoancă, reclamă, Stela Popescu
Biaca Dragusanu e platita pentru reclame mult mai bine decat celebrii Stela Popescu si Alexandru Arsinel







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M