În urma semnării, ieri, a contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, italienii de la Enel controlează mai bine de un sfert din furnizarea de energie din România, conducând detaşat în clasamentul furnizorilor particulari. Enel va prelua 67,5% din acţiunile celei mai mari filiale a companiei Electrica, deţinând deja alte două foste filiale, Dobrogea şi Banat. “Prin achiziţia companiei Electrica Muntenia Sud, Enel îşi dublează dimensiunea operaţiunilor pe piaţa din România. Gestionând reţeaua de electricitate din Banat, Dobrogea şi acum în Muntenia, intenţionăm să folosim capacitatea financiară, know-how-ul şi tehnologia noastră pentru a contribui la dezvoltarea economică a României”, a spus directorul general al Enel România, Mateo Codazzi.