Abiodun şi Srhoj mai au de aşteptat până vor putea juca pentru Poli Timişoara. Comisia pentru Statutul Jucătorului i-a declarat pe cei doi liberi de contract în urmă cu o săptămână, însă FC Naţional a făcut apel împotriva deciziei. La cererea clubului din Cotroceni, Comisia de Apel a amânat soluţionarea cauzei cu încă o săptămână.
Deşi s-au înţeles cu Poli Timişoara şi chiar au ajuns în oraşul de pe Bega, australianul Srhoj şi nigerianul Abiodun nu pot deocamdată să semneze pentru clubul patronat de Marian Iancu. Asta deoarece Comisia de Apel a amânat soluţionarea memoriului pe care FC Naţional l-a depus împotriva deciziei de a îi declara pe cei doi fotbalişti liberi de contract. Constantin Iacov încearcă să îi distrugă pe cei doi jucători, a fost reacţia dură a agentului jucătorilor, Marcel Popescu.
Litigiul dintre cei doi jucători şi FC Naţional a început înainte de startul sezonului, când fotbaliştii nu au fost luaţi în turneul de pregătire din Austria pe motiv că refuzaseră prelungirea contractelor.
Ţi-a plăcut articolul? MAI AU DE AŞTEPTAT
Joi, 17 August 2006 19:06
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- SHROJ ŞI ABIODUN, LIBERI DE CONTRACT
Luni, 17 Iulie 2006 12:33 - VERDICT AMÂNAT
Marti, 01 August 2006 21:13 - Abiodun şi Srhoj vor să joace
Miercuri, 25 Octombrie 2006 17:02 - MIRCEA SANDU face anchetă
Vineri, 03 Noiembrie 2006 14:15 - Decişi să nu revină la FC Naţional
Luni, 06 Noiembrie 2006 17:01
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
L'Equipe: Ora adevărului
Astazi, ora 17:21Partida din această seară dintre România şi Franţa este decisivă atât pentru calificare cât şi pentru soarta selecţionerului Domenech! Nu o spunem noi, ci ziarele din Hexagon.
Jose Mourinho a venit în România şi va asista la meciul cu Franţa
Astazi, ora 18:59Antrenorul echipei Internazionale Milano, Jose Mourinho, a sosit, astăzi, în România cu o cursă de linie care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă şi va asista la meciul România-Franţa, din preliminariile CM 2010.
Hagi consideră că naţionala României este favorită în partida cu reprezentativa Franţei
Astazi, ora 14:10Fostul mare internaţional român, Gheorghe Hagi, este de părere că meciul dintre România şi Franţa este decisiv pentru soarta calificării la turneul final şi spune că tricolorii trebuie să învingă naţionala lui Domenech...
Preliminarii CM 2010: România - Franţa - COMENTARIU LIVE de la ora 21.40
Astazi, ora 18:36Meci interzis cardiacilor între România si Franţa! După ce au ratat startul campaniei de calificare, ambele selecţionate promit răzbunare în jocul de la Constanţa!
În cele 12 partide împotriva Franţei România a înscris 12 goluri
Astazi, ora 12:57România şi Franţa se întâlnesc pentru a treisprezecea oară în istorie. Iar tricolorii nu au reuşit niciodată să-i bată pe francezi într-un meci oficial. Cu alte cuvinte se repetă istoria meciului de anul trecut cu Olanda,...
Cele mai CITITE din Sport
- Selecţionerul Victor Piţurcă este învinuit în dosarul Valiza, susţine avocatul lui Becali (754)
- Poze sexy cu Fernando Gonzalez, Tommy Haas sau Marcos Baghdatis în calendarul ATP 2009 (705)
- Cupa României: Programul final al "16"-imilor competiţiei (510)
- Programul partidelor de sâmbătă din preliminariile CM 2010 (464)
- Preliminarii CM 2010: România - Franţa - COMENTARIU LIVE de la ora 21.40 (376)
Cele mai VOTATE din Sport
- Formula 1: Lewis Hamilton va pleca în Marele Premiu al Japoniei din pole position (3.96/5)
- Chibiţii din Parcul Cişmigiu văd Franţa favorită în jocul cu România (3.96/5)
- Tim Montgomery, medaliat cu aur la JO de la Sydney, riscă încă 5 ani de închisoare, pentru vânzare de droguri (3.88/5)
- Selecţionerul Victor Piţurcă este învinuit în dosarul Valiza, susţine avocatul lui Becali (3.88/5)
- Jose Mourinho a venit în România şi va asista la meciul cu Franţa (3.84/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz
- Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Kingston lansează stick-ul DataTraveler 150 de 32Gb
- John McCain i-a luat apărarea rivalului său la un miting electoral
- General Motors şi Chrysler sunt pe punctul de a fuziona
- Germania ar putea aproba, în câteva zile, un plan de salvare a sectorului bancar
- Un profesor universitar din Cluj-Napoca este îngrijit la azil de foştii săi studenţi
- Gemenele Kristina şi Karissa, noile prietene oficiale ale lui Hugh Hefner - GALERIE FOTO
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 22 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 9 °C | |
| Oslo | 13 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









