Românii sunt cei mai harnici distribuitori de heroină la Antipozi / FOTO: informatia-zilei.ro

"Grupurile criminale vietnameze şi româneşti sunt distribuitorii dominanţi de heroină", scrie Sydney Morning Herald în ediţia electronică.

Potrivit publicaţiei, capturile de heroină realizate de poliţiştii australieni au crescut uşor între 2005 şi 2008.

Dacă piaţa de heroină în care românii sunt tartori s-a ridicat puţin, comerţul cu pastile, mai ales ecstasy şi cel cu cocaină au crescut substanţial.

Potrivit publicaţiei, care citează la rândul ei un raport al unei comisii antidrog, preţurile mari la droguri fac Australia un paradis pentru traficanţii de stupefiante. Traficanţii au început să folosească reţelele sociale, ca Facebook şi Twitter, ca să-şi construiască şi exttindă plaja de clienţi, avertizează raportul.