EXTERN »
Madrid: 94 de victime ale accidentului aviatic vor fi identificate prin teste ADN
22 aug 2008, 10:10 |
Actualizat Vineri, 22 August 2008 10:34
Autorităţile spaniole vor recurge la teste ADN pentru a identifica 94 din totalul de 153 de persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic survenit miercuri la Madrid.
Accidentul aviatic în care 153 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 19 au fost rănite, s-a produs miercuri la Madrid. Echipele de salvare au descoperit numeroase victime carbonizate. Cadavrele au fost transportate la Palatul Congresului, din Madrid, aflat într-o suburbie din apropiere. Aproximativ 50 dintre ele au fost identificate joi după-amiază de medicii legişti şi de apropiaţi.
Pe lista pasagerilor figurau şi 18 străini, de 11 naţionalităţi diferite, inclusiv o femeie bulgară, potrivit unor surse guvernamentale şi diplomatice.
Cutiile negre ale avionului, aparent intacte, au fost recuperate joi, iar anchetatorii au început analizarea lor.
Spanair a transportat în 2007 10,6 milioane de pasageri, faţă de 26,7 milioane de pasageri, cât a transportat cea mai importantă companie aviatică Iberia, şi a câştigat 10,6 milioane de euro, dar are momentan probleme din cauza creşterii preţului petrolului şi a concurenţei exacerbate din sectorul de transport aerian spaniol.
Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero a promis joi că va fi efectuată o anchetă amplă şi rapidă pentru a se stabili cauzele accidentului aviatic, cel mai grav incident de acest gen din Spania în ultimii 25 de ani.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...









Feedback

