La tribunalul din Malawi a început procesul în care un grup pentru apărarea drepturilor omului contestă validitatea adopţiei temporare a miculuţului David de către celebra Madonna. Cele 67 de organizaţii umanitare susţin că adopţia ar deveni un precedent pentru naşterea unei reţele de trafic cu carne vie.

Avocatul Allen Chinula, care o reprezintă pe Madonna în Malawi, a declarat că ordinul iniţial de adopţie a fost legal. La rândul său, Yohane Banda, tatăl lui David, a insistat ca fiul său să rămână în familia Madonnei. El îi critică chiar pe cei care doresc schimbarea deciziei de adopţie. Yohane Banda a declarat în mod repetat că îi este recunoscător Madonnei că l-a salvat pe David de la sărăcie şi boală. Rudele copilului vor să oprească speculaţiile create în jurul acestui caz şi sunt deranajate de agitaţia creată de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului.

Madonna a declarat că nu a făcut uz de celebritatea sa pentru a convinge autorităţile din Malawi să îi dea custodia asupra copilului. David şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă într-un orfelinat deoarece mama sa a murit în urma unor complicaţii la naştere, iar tatăl nu îşi permitea să îl întreţină.