Elevii din România vor studia după un nou curriculum naţional. Modificările ar trebui să fie introduse, potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu începând cu anul şcolar 2011-2012. Primul pas pentru modernizarea curriculumului naţional a fost deja făcut: Ministerul Educaţiei a înfiinţat Consiliul pentru Curriculum.
"Ministrul Funeriu a spus că ne gândim foarte limpede cum să articulăm mai bine componentele, de exemplu, curriculum, evaluare şi formare. Asta ar fi o direcţie de modernizare foarte importantă şi care a fost destul de neglijată până acum, în sensul că evaluarea a avut propria traiectorie, formarea a rămas de cele mai multe ori în urmă sau a fost gândită ca o componentă ulterioară modificărilor din curriculum, iar lucrurile astea ar trebui să stea împreună", a explicat pentru REALITATEA.NET coordonatorul Consiliului, Firuţa Tacea.
Ea a mai spus că membrii consiliului vor încerca să elaboreze nişte principii care să regleze mai bine şi unitar problematica schimbărilor din curriculum.
"După desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Curriculum din 2007, lucrurile au evoluat mai puţin controlat şi mai puţin coerent, cu schimbări punctuale şi fragmentare. Acum am zis să le gândim pe toate unitar, să nu mai facem modificări doar pe învăţământul primar, sau doar pe învăţământul liceal, sau doar pe cel gimnazial. Ele să fie gândite de la un cap la altul pe un întreg traseu de formare a elevilor", a completat Firuţa Tacea.
Punctele slabe ale curriculumului în vigoare
Principalul punct slab al actualului curriculum, este potrivit Firuţei Tacea, lipsa unei coordonări între toate elementele care stau la baza formării elevului. Mai exact, s-au introdus competenţele în programele şcolare, însă cadrele didactice nu au fost pregătite să predea şi să evalueze în conformitate cu aceste competenţe.
"Nu sunt articulate aceste componente, partea de evaluare, cu partea de curriculum şi partea de formare a cadrelor didactice. De exemplu, de foarte scurt timp au devenit oficiale programele şcolare pentru învăţământul gimnazial orientate spre competenţe, deci care conţin în structura lor competenţe. În paralel nu am sesizat nicio activitate de formare a cadrelor didactice, dar care să cuprindă un număr semnificativ, adică pe toţi aceia care vor lucra cu aceste programe la clasă şi care să fie pregătiţi să opereze cu aceste programe care conţin competenţe. Profesorul de gimnaziu nu a folosit noţiunea de competenţe. El s-a trezit cu nişte documente schimbate pe care nu a fost pregătit să le folosească", a explicat Firuţa Tancea.
Coordonatorul Consiliului a spus că în foarte puţine cazuri elevilor li se evaluează competenţele.
Un alt punct slab este neglijarea învăţământului gimnazial. "S-au făcut o mulţime de revizuiri de curriculum de învăţământ primar şi general şi a fost neglijat gimnaziul. Ori nu este normal să ai nişte componente trunchiat abordate, pentru că elevul este un întreg, el intră pe un traseu de formare şi iese de pe un traseu de formare. Ar trebui să fie unitar ce i se întâmplă acolo în şcoală", a spus Firuţa Tancea.
Iar schimbarea manualelor este o consecinţă firească a modernizării curriculumului. Coordonatorul Consiliului a spus că dacă se aduc modificări la nivelul principiilor şi al proiectării de curriculum este normal să modifici şi manualele. Ea nu a putut însă să spună ce modificări vor suferi acestea.
"În momentul în care ne va fi foarte clar cum arată acest curriculum naţional modificat, înnoit, revigorat, cum o fi el, se vor vedea şi se vor prefigura şi schimbările din manuale".
Până atunci însă, membrii Consiliului mai au mult de lucrat. Ei trebuie întâi să schiţeze un cadru de referinţă al noului proiect, care, potrivit ministrului de resort, ar trebui să fie conturat în cursul lunii noiembrie cu tot ansamblul de principii, de reguli şi chiar şi metodologia care să ghideze întreaga proiectare a curriculumului.
Prima întâlnire a experţilor va avea loc în cursul lunii august.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M