M. Geoană: "Premierul Tăriceanu şi Radu Berceanu s-au declarat complici ai fraudării infrastructurii României"
PSD ameninţă iar cu dărâmarea Guvernului. În prag de sesiune parlamentară, social-democraţii îşi fac noi planuri pentru o posibilă moţiune de cenzură.
Social-democraţii îşi fac noi planuri pentru o posibilă moţiune de cenzură
Miercuri a avut loc o şedinţă la sediul PSD ce a implicat toate departamentele partidului. La ieşirea din şedinţă, Mircea Geoană a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva din motivele pentru care ar putea supune Guvernul Tăriceanu la o nouă moţiune de cenzură.
Una din principalele acuzaţii a fost referitore la una din declaraţiile premierului făcute, marţi, la inspecţia pe care a desfăşurat-o la câteva din şantierele din Bucureşti. "Premierul Tăriceanu şi fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, s-au declarat în contradictoriu, dar împreună, complici ai fraudării infrastructurii României... Premierul României a recunoscut că în structurile guvernamentale pe care le conduce se practică trucarea licitaţiilor" a declarat, uşor stângaci, Mircea Geoană.
Preşedintele PSD a mai declarat că Guvernul doreşte să înfiiţeze cu orice chip o companie naţională de energie care să cuprindă activele energetice din Oltenia. Mircea Geoană a subliniat că dacă Guvernul României adoptă prin Hotărâre de Guvern, fără aprobarea Parlamentului şi fără dezbatere publică, această decize va fi un motiv clar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 






Cum să te încălzeşti cu calculatorul
Dacia Lodgy la emisiunea Top Gear
Jurnal Realitatea Tv Cluj 15.02.2012 ora 18.10
Clujul in Realitate 14.02.2012
Ungureanu schimbă programul bugetarilor
Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...








Feedback

