Românii pot vedea zilelea acestea ce înseamnă luxul - prin vitrină. Aseară la Complexul Expoziţional RomExpo a fost deschisă prima expoziţie dedicată mărcilor scumpe şi foarte scumpe. Amatorii de lux pot admira ţigări de marcă, toalete extravagante şi tablouri de colecţie, într-o atmosferă demnă de o curte regală.

Evenimentul a marcat intrarea pe piaţa internă a produselor mai puţin accesibile cumpărătorilor cu un buget modest.

"Ce am inaugurat în această seară este o idee. În decembrie, vom prezenta primul Luxury Show şi filosofia luxului: o ţară bogată se face cu oameni bogaţi", a declarat George Cojocaru, preşedinte director general RomExpo.