Singura staţiune ecoturistică din Europa se află la câţiva kilometri de Delta Dunării. Lângă localitatea Somova s-a ridicat un complex de vile de cinci stele. Clienţii sunt mai ales străini, veniţi de pe toate continentele.

Complexul este format din 30 de vile, iar de la Tulcea se poate ajunge foarte uşor aici. Şi pe şosea, dar şi pe un canal care face legătura cu lacul Somova. Dar cum clienţii sunt oameni cu bani, lângă vile a fost amenajat şi un helioport.

Aici, turiştii au la dispoziţie autoturisme de teren, bărci de pescuit, ambarcaţiuni de agrement dar şi o bază de relaxare. Pot merge în excursii în Deltă, dar şi în împrejurimile Tulcei, la ferma de caviar, la crame sau mânăstiri.

În meniu sunt preparate din bucătăria internaţională, dar şi cea autohtonă. Bucătarul este indian, dar de când lucrează aici a învăţat să vorbească şi să gătească româneşte.

In octombrie 2005, exact când în România a izbucnit primul val de gripă aviară, revista Vogue din Anglia a declarat această staţiune statiune drept destinaţia mondială a anului 2006. Iar în urmă cu o lună, cotidianul britanic The Observer a inclus complexul în topul primelor 10 staţiuni ecoturistice din lume.