Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Lupte violente în Libia: Rebelii au intrat în reşedinţa lui Gaddafi

Lupte violente au loc în jurul complexului rezidenţial al colonelului Muammar Gaddafi, situat în apropiere de hotelul Rixos, unde sunt cazaţi jurnaliştii străini. Clădirea a fost zguduită de o explozie puternică produsă în apropiere, ceea ce a creat panică în rândul reporterilor. Informaţiile care provin sunt contradictorii: Ambele părţi susţin că deţin controlul. Urmăreşte pe REALITATEA.NET desfăşurarea evenimentelor minut cu minut.

Rebelii susţin că deţin controlul în Tripoli
Rebelii susţin că deţin controlul în Tripoli / FOTO: AP

Rebelii libieni susţin că au înconjurat reşedinţa lui Muammar Kadhafi din Tripoli şi chiar au pătruns pe una dintre porţi, conform unei surse din cadrul opoziţiei, citată de CNN.

Mahmoud Shammam, ministru al Informaţiilor în cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie, a declarat că şi NATO a atins "anumite ţinte" din cadrul complexului lui Kadhafi.

Conform oficialului citat, rebelii controlează 85 la sută din oraşul Tripoli. El a recunoscut că existau informaţii despre arestarea lui Seif al-Islam Kadhafi, deşi acesta a apărut ulterior şi era liber. "Nu ştim dacă a fost arestat şi a evadat. Trebuie să clarificăm aceste lucruri", a spus Shammam.

Luptătorii rebeli se aflau la prânz la numai 500 de metri de Bab al-Azizia, unde se poartă lupte intense, a declarat corespondentul Al Jazeera la Tripoli, citat de NewsIn. Anterior, postul de televiziune Al Arabiya relata că noi explozii au fost auzite în apropiere de baza Bab al-Azizia, unde se crede că se ascunde colonelul Muammar Gaddafi.

Complexul este situat în apropiere de hotelul Rixos, unde sunt cazaţi jurnaliştii străini. Clădirea a fost zguduită în jurul orei 09.00 GMT (12.00 ora României) de o explozie puternică produsă în apropiere, ceea ce a creat panică în rândul reporterilor, scrie Mediafax.

Un purtător de cuvânt al CNT, citat de BBC,  a declarat că are informaţii că susţinătorii lui Gaddafi ar lua droguri sau alte substanţe halucinogene.

Avioane, cel mai probabil ale NATO, survolează oraşul, iar confruntări între rebeli şi forţele loiale lui Kadhafi au loc şi în alte cartiere situate în apropierea hotelului Rixos. Apa şi curentul electric sunt în continuare întrerupte la hotel şi nu au fost restabilite decât timp de o oră pe parcursul nopţii.

Soldaţii regimului sunt postaţi în jurul hotelului, unde sunt blocaţi circa 30 de jurnalişti internaţionali, şi se aud tiruri de artilerie grea. Forţele loiale lui Gaddafi controlează sudul capitalei.

Unul dintre fiii colonelului Muammar Gaddafi, Saif al-Islam, considerat succesorul acestuia, a apărut la Tripoli şi a spus că Guvernul a "rupt coaloana vertebrală" a ofensivei rebele din capitală, la o zi după ce rebelii au spus că l-au reţinut.

El a venit marţi dimineaţă într-un vehicul guvernamental la hotelul Rixos, controlat de loialişti. Potrivit corespondentului BBC News, Saif al-Islam părea sigur pe el şi plin de adrenalină.

Medicii din Tripoli sunt depăşiţi de situaţie şi nu dispun de suficiente medicamente şi echipamente, a anunţat Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Una dintre clinici "are 40 de paturi şi toate sunt ocupate", a declarat reprezentantul Crucii Roşii la Tripoli Robin Waudo. "Unii dintre pacienţi au fost trataţi sau externaţi sau duşi în alte case, din apropiere, pentru a fi trataţi", a adăugat el. Luni, medicii de la principalul spital din Tripoli au fost atacaţi, iar cel puţin doi au fost răniţi.

Rebelii libieni au intrat în noaptea de duminică spre luni în capitală din mai multe direcţii, după revoltele ce au cuprins în weekend capitala. Ei au fost întâmpinaţi de mulţimi care sărbătoreau în Piaţa Verde, din centrul oraşului. Rebelii au instalat puncte de control în unele zone din Tripoli şi au spus că aşteaptă întăriri pe mare. Însă au întâmpinat rezistenţă puternică în mai multe zone. Luni s-au dat lupte grele în apropiere de Bab al-Azizia.

Un convoi rebel venind dinspre vest a fost atacat luni de susţinători ai lui Gaddafi înarmaţi cu arme antiaeriene. Convoiul a fost nevoit să se retragă din oraş.

La căderea nopţii, luptele au părut să scadă în intensitate în multe zone, însă au fost reluate marţi.

Ambele părţi susţin că deţin controlul, însă informaţiile sunt imposibil de verificat. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Moussa Ibrahim, a afirmat că Gaddafi controlează în continuare cel puţin 75% din oraş, în timp ce rebelii spun că ei deţin circa 80%.

Gaddafi şi prietenii, în fotografii

Brigada Tripoli - Cine sunt eliberatorii capitalei libiene

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro