Oamenii de ştiinţă australieni au făcut progrese în lupta împotriva cancerului. Un element cheie din structura celulelor canceroase, descoperit de curând, oferă noi informaţii pentru cercetările în domeniu. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 12% din decesele înregistrate la nivel global sunt cauzate de cancer.
Oamenii de ştiinţă au identificat o enzimă numită telomerază care se găseşte în 85% dintre celulele canceroase şi care protejează cromozomii acestor celule. Timp de 20 de ani, cercetătorii au încercat să determine compoziţia acesteia şi au identificat peste 30 de proteine. Studiile desfăşurate la Institutul pentru Cercetări Medicale din Sidney pun în lumină modul în care această enzimă funcţionează.
"Telomeraza este o enzimă cunoscută de 20 de ani. Până acum ştiam doar că reprezintă o componentă importantă a celulelor canceroase. Cancerul depinde de anumite forme de protejare a capetelor cromozomilor în timpul diviziunii celulare. Fiecare tip de cancer depinde de păstrarea lungimii acestora şi, în majoritatea cazurilor, rolul revine telomerazei" explică medicul oncolog Roger Reddell.
Cercetătorii australieni susţin că au spart cifrul acestei enzime, compusă din doar două proteine diferite, nu din 30 cum se credea până acum.
"Pentru a înţelege cum funcţionează o enzimă pentru ca apoi să-i blochezi acţiunile, trebuie în primul rând să răspunzi la o întrebare fundamentală – ce conţine? Noi am arătat că nu există 32 de proteine, ci doar 2", a declarat medicul Scott Cohen.
Următorul pas este dezvoltarea unui model tridimensional al telomerazei pentru a trece la testarea unui medicament care să inhibe acţiunea acestei enzime.
Lupta împotriva cancerului
PUBLICAT
Sâmbătă, 14 Aprilie 2007 09:34
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 14 Aprilie 2007 09:34
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SĂNĂTATE
31 Mai, 12:29







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M