Lumini misterioase, asemănătoare OZN-urilor de pe Discovery, au putut fi văzute pe cerul Bucureştiului duminică noaptea. Cum spectacolul Perseidelor a fost acum două săptămâni, cititorii REALITATEA.NET s-au întrebat ce reprezintă obiectivele fosforescente de după blocurile gri din Capitală.
Explicaţia este simplă. Luminiţele misterioase de deasupra Bucureştiului nu sunt o filă din X-Files, ci reprezintă baloane cu heliu, ultima modă la orice petrecere, nelipsite din oferta organizatorilor de evenimente festive. Un astfel de balon costă între 3 şi 5 lei, în funcţie de mărime şi imprimeu, iar la petrecerile mari se ofere discounturi, intrând de obicei la pachet cu alte decoraţiuni. Eliberate în atmosferă, baloanele capătă imediat altitudine deoarece heliul e mult mai uşor decât aerul, masa atomică fiind 4, comparativ cu 14-15 cât au oxigenul, azotul şi alte componente din aer.
În acest sfârşit de săptămână, primul după postul Sfintei Marii în care Biserica Ortodoxă nu oficiază căsătorii, s-a înregistrat un record de nunţi în Bucureşti, ca dealtfel în toată ţara.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M