"Dacă UE vrea să-i ia, nicio problemă, îi vom trimite mâine", le-a spus Lukaşenko jurnaliştilor cu ocazia unei vizite în oraşul Şklov, din estul Belarusului. "Sunt gata să-i pun în tren pe toţi cei pentru care Occidentul manifestă o aşa de mare grijă sau chiar în avion - ar fi mai rapid - şi să li-i trimit. Luaţi-i, dacă-i vreţi", a spus liderul de la Minsk.
El a adăugat că în cazul în care Uniunea Europeană confirmă că doreşte să accepte deţinuţi politici din Belarus, el va ordona deportarea "tuturor, chiar şi celor care au ieşit azi în stradă".
Totuşi, liderul belarus a respins propunerea ministrului polonez de externe de a-i elibera pe toţi deţinuţii politici în schimbul unor consultări pe tema crizei economice care se adânceşte în ţară.
"Nu fac târguri cu nimeni. Deţinuţii sunt fiinţe umane, chiar dacă sunt buni sau răi, şi au propria lor viaţă. N-am de gând să negociez cu UE şi să-mi pierd timpul cu negocieri sau discuţii", a spus Lukaşenko.
Belarusul trece printr-o criză economică şi politică fără precedent, fiind organizate frecvent manifestaţii împotriva regimului autoritar al lui Lukaşenko, aflat la putere de 17 ani. Moneda naţională s-a devalorizat cu 36%.
Lukaşenko e gata să-i trimită în UE pe toţi deţinuţii politici
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat joi că este gata să-i predea pe toţi deţinuţii despre care UE crede că sunt închişi din motive politice, dacă Europa este de acord să-i accepte, relatează RIA Novosti.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M