Construcţia la noul complex sportiv, pentru care noul patron al Rapidului, Fathi Taher, va cheltui 50 milioane de euro, va începe în toamna acestui an şi va dura doi ani. Noul stadion va avea 30.000 de locuri, va beneficia de cele mai noi tehnici de securitate şi confort şi va purta cel mai probabil numele unui sponsor.
Dacă noul stadion "Naţional" va fi copia "Commerzbank Arena" din Frankfurt, viitorul stadion din Giuleşti ar putea prelua modelul arenei actualei echipe a lui Ladislau Boloni, Al-Jazeera.
Constantin Toma, preşedintele C.A. de la Rapid, şi acţionarii Fathi Taher şi George Copos au vizitat săptămâna trecută arena din Abu Dhabi.
"Atunci când am venit la Rapid, am anunţat că vom construi un stadion nou. Această înţelegere confirmă planurile noastre, iar noua echipă de conducere va prezenta un proiect care să conţină facilităţi asemănătoare stadionului din Abu Dhabi", a declarat Taher.








