Foto: NewsIn

"Noi prevăzusem majorarea punctului de pensie cu 20 la sută de la 1 noiembrie şi, la presiunea PSD, am acceptat să fie 1 octombrie. Într-un fel este o cedare a Guvernului", a declarat Ludovic Orban.

Guvernul a aprobat, joi, actul normativ privind majorarea punctului de pensie de la 581,3 la 697,5 lei, începând cu 1 octombrie, după ce premierul Tăriceanu a acceptat în cadrul întâlnirii de marţi seară cu PSD ca majorarea anunţată pentru 1 noiembrie să se aplice mai devreme cu o lună.

Premierul Tăriceanu a acceptat în cadrul întâlnirii de marţi seară cu PSD ca Guvernul să majoreze pensiile începând cu 1 octombrie, cum au cerut social-democraţii, partidul lui Mircea Geoană renunţând în aceste condiţii la depunerea unei moţiuni de cenzură, potrivit NewsIn.