"Este dreptul partidului să aibă un punct de vedere, să aibă păreri despre soluţiile de îmbunătăţire a scorului partidului, dar în acelaşi timp este şi dreptul meu la opinie şi la apărare. Nu-mi dau demisia pentru că nu consider rezultatul PNL la Primăria Capitalei un eşec. Dimpotrivă cred că PNL, pentru prima oară, a aruncat o sămânţă care va rodi la alegerile parlamentare şi la viitoarele alegeri locale", a declarat astăzi Ludovic Orban.
Liberalii s-au reunit astăzi în cadrul Delegaţiei Permanente pentru a analiza rezultatele obţinute la alegerile locale. Miza cea mare a şedinţei este posibila schimbare a lui Ludovic Orban din fruntea organizaţiei PNL Bucureşti. De asemenea, conducerile altor şase organizaţii liberale din ţară care au avut rezultate slabe în alegeri sunt aşteptate să îşi depună demisiile.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M