Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban i-a cerut premierului Tăriceanu să scoată UDMR de la guvernare, întrucât liderii Uniunii nu au fost solidari cu decizia Executivului în problema Kosovo, au declarat, pentru NewsIn, surse liberale.

Vicepreşedintele PNL a avut o discuţie telefonică cu premierul Tăriceanu, în cadrul căreia Orban i-a cerut lui Tăriceanu să nu tolereze atitudinea partenerilor de guvernare în problema Kosovo. Orban i-a transmis şefului PNL că este inadmisibil ca UDMR să nu fie solidară cu deciziile Guvernului din care face parte, mai ales, într-o problemă extrem de delicată cum este cea a independenţei Kosovo. "Nu trebuie să ne jucăm cu astfel de lucruri", i-ar fi transmis vicepreşedintele liberal şefului său de partid.

Orban a mai spus că, dacă UDMR nu agreează poziţia Guvernului, atunci nu are decât să facă ceea ce face orice partid care nu este de acord cu punctul de vedere al partenerilor, adică să plece.

Vicepreşedintele PNL a avansat şi ideea că PNL ar fi trebuit să puncteze şi să sancţioneze şi atitudinea duplicitară a preşedintelui Traian Băsescu, în condiţiile în care acesta a susţinut formaţiunea radicală UCM. Sursele citate mai susţin că Tăriceanu ar fi avut o reacţie "raţională", arătând că eliminarea UDMR de la guvernare, în acest context, ar avea un efect pervers şi ar duce la o radicalizarea a discursului maghiarilor, astfel încât lucrurile sunt mai uşor de controlat atâta vreme cât sunt în interiorul guvernării.

Sursă: NewsIn