Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ludovic Orban: Anul acesta vor fi daţi în folosinţă primii 25 de kilometri din Autostrada Transilvania

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat că anul acesta vor fi daţi în folosinţă primii 25 de kilometri din Autostrada Transilvania, pe tronsonul Câmpia Turzii - Gilău.

Foto: autostradatransilvania.ro
Foto: autostradatransilvania.ro

"În ceea ce priveşte Guvernul, noi am identificat resursele financiare necesare pentru finanţarea conform obligaţiilor contractuale pentru anul în curs, respectiv mai este vorba de o sumă de aproximativ 200 de milioane de euro. La rectificarea bugetară, această sumă este deja pregătită şi va intra în buget", a declarat ministrul, adăugând că există întârzieri de 2-3% faţă de graficul de execuţie pe care l-a raportat compania Bechtel, care a explicat că a înregistrat întârzieri din cauza lipsei unei garanţii privind finanţarea lucrărilor din anul în curs.

"Logica construcţiei autostrăzii trebuie să fie alta. Autostrada trebuia să vină de la graniţa de Vest înspre Braşov, aşa cum a fost gândit la început. Tronsonul de la Cluj nu are nici un fel de noimă. Obiectivul nostru este de a uni cele două tronsoane, de la Cluj şi de la Suplacul de Barcău-Borş, ca să capete logică şi noimă", a mai spus ministrul.

Secţiunea de 25 de kilometri de autostradă care va fi finalizată la sfârşitul anului 2009 va fi legată de reţeaua de drumuri naţionale printr-o bretea de şase kilometri de două benzi pe sens, care va lega localitatea Tureni (situată pe DN1) de autostradă.

Conform proiectului, Autostrada Transilvania (415 km) parcurge ruta de la nord-vest de la Braşov până la Oradea, la graniţa cu Ungaria şi va trece prin Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi Oradea. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat în decembrie 2003 între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Bechtel International (USA). În februarie 2006, în urma renegocierii contractului, a fost prelungit termenul de finalizare din decembrie 2012 pentru decembrie 2013.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro