Foto: NewsIn

"Dacă domnul Băsescu acceptă să nu mai candideze pentru un nou mandat, s-ar putea să negociem şi cu PD-L. Pe de altă parte, nici negocierile cu PSD nu stau mai uşor, pentru că există o istorie de 18 ani între PNL şi PSD peste care nu se poate trece. Lupta împotriva abuzurilor lui Băsescu a apropiat însă PSD de PNL", a declarat Orban.

"Este foarte greu de anticipat cum se va forma Guvernul pentru că aici intervine amănuntul că Băsescu este în stare să dea mandatul de formare a Guvernului chiar şi lui Gigi Becali, numai să nu încredinţeze mandatul de premier unui premier cu un Guvern cu o majoritate stabilă. Problema esenţială care va trebui depăşită este cea a unui program de guvernare", a mai precizat Ludovic Orban.

Orban a subliniat faptul că PSD i-a făcut un enorm serviciu lui Oprescu, dându-i practic mandatul de primar în mână. "Toate cercetările sociologice arătau că dacă Oprescu ar fi fost candidat PSD cel mai probabil ar fi pierdut în turul doi", a precizat Orban.

În legătură cu cererea lui Tăriceanu de a-şi da demisia, Orban a declarat că are încredere că PNL va găsi cele mai bune soluţii pentru ca să depăşească acest impas, astfel încât ca PNL să iasă întărit şi să abordeze alegerile parlamentare cu o şansă suplimentară pentru a câştiga.

Acum câteva zile Tăriceanu i-a cerut să demisioneze de la conducerea PNL Bucureşti. Mai mult, preşedintele liberalilor l-a ameninţat că-l va înlătura din Guvern dacă nu renunţă la şefia organizaţiei.

Ludovic Orban a declarat că Tăriceanu ar putea să îl forţeze să candideze la preşedinţia PNL. "Toate acţiunile mele politice au fost îndreptate către întărirea PNL pentru ca partidul să aibă cel mai bun scor la alegerile parlmentare. Candidatura mea la preşedinţia PNL este doar o soluţie extremă, ca apărare. Este departe de mine gândul, eu mă gândesc acum ca PNL să găsească cel mai bun program de guvernare ca să convingem alegătorii", a mai spus Orban.