Liberalii vor iniţia procedura de suspendare a preşedintelui, dacă acesta va încălca Constituţia şi va adânci conflictele din instituţii. Afirmaţia a fost făcută la Realitatea TV de către vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban.

Liberalii spun însă în continuare că nu susţin demersul PSD. Iar democraţii afirmă că şeful statului nu este persoana care să fie şantajată cu suspendarea.

"Băsescu nu mai este prietenul PNL, ceea ce se datorează agresiunii permanente pe care acesta a făcut-o împotriva premierului Tăriceanu, a miniştrilor liberali şi a întregului. De-a lungul celor doi ani preşedintele nu a încălcat Constituţia, ci a mers paralel cu Constituţia" a declarat Ludovic Orban.

Orban a reiterat poziţia PNL, de a nu susţine în Parlament demersurile de suspendare a preşedintelui. Liberalii vor fi însă cei care vor iniţia această procedură, dacă vor considera că şeful statului încalcă Constituţia.

"În momentul de faţă, dacă ar fi să susţin un punct de vedere, nu voi susţine ca PNL să sprijine procedura de demitere, dar dacă preşedintele va continua pe această linie, dacă va adânci conflictele din instituţii, chiar noi vom fi cei care vom demara procedura de suspendare", a avetizat Ludovic Orban.

Despre procedura de suspendare, preşedintele PD Emil Boc spune că nu poate fi folosită ca şantaj politic în cazul peşedintelui.

"Din câte îl cunosc eu pe Traian Băsescu, nu este structura politică sau nu este persoana care să fie şantajată sau temătoare de faptul că dacă i se spune: Atenţie, dacă mişcaţi în front veţi fi suspendat!" a declarat Emil Boc.

PSD a anunţat că va demara procedura de suspendare a şefului statului, în contextul scandalului bileţelului trimis de premier şi a strâns deja un număr suficient de semnături pentru a iniţia acest demers.