Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Lucian Pîrvoiu, suspendat de la pupitrul ştirilor TVR 2 pentru "afirmaţii inacceptabile" în emisiune

Prezentatorul Orei de Ştiri de la TVR 2, Lucian Pîrvoiu, a fost sancţionat de şefii săi după ce a făcut comentarii cu tentă rasistă în cadrul unei dezbateri difuzate miercuri seară de postul public, asociind locuitorii cartierului bucureştean Ferentari cu "furatul de portofele" şi "trasul în venă".

Prezentatorul TVR rasist, sancţionat: Nu va mai prezenta Ora de ştiri
Prezentatorul TVR rasist, sancţionat: Nu va mai prezenta Ora de ştiri

"În urma afirmaţiilor inacceptabile făcute de jurnalistul Lucian Pîrvoiu la Ora de Ştiri  din data de 27 iulie, în legătură cu vizita ambasadorului britanic în Ferentari, conducerea Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport a decis, împreună cu directoarea Departamentului Emisiuni Informative, ca Lucian Pîrvoiu să nu mai prezinte Ora de Ştiri, până la concluzia  Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR, sesizată în acest caz", au precizat reprezentanţii TVR.

Tema dezbaterii de la Ora de Ştiri a fost evenimentul organizat de Ambasada Marii Britanii în Ferentari, pentru a marca numărătoarea inversă până la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

"Afirmaţiile care se abat de la echidistanţa jurnalistică au fost făcute de prezentator în discuţia purtată în studio cu Valeriu Nicolae, fondator şi preşedinte al Policy Center for Roma and Minorities, Vasile Ostaciuc, sociolog, şi prin legătura telefonică avută cu primarul sectorului 5, Marian Vanghelie", mai spun reprezentanţii TVR.

În emisiune, Pîrvoiu a afirmat: "Ambasadorul Marii Britanii spunea că a descoperit în Ferentari spiritul olimpic. Să fim serioşi, spiritul olimpic la ce? La furat de portofele, la tras în venă?"

Cu acelaşi prilej, în discuţia cu edilul sectorului 5, prezentatorul a avut o atitudine ce poate fi interpretată drept ironică. Concret, după ce Vanghelie s-a scuzat pentru absenţa de la evenimentul din Ferentari spunând că a fost bolnav şi a avut temperatură, Pîrvoiu i-a recomandat edilului să aibă grijă la consumul de lichide reci.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro