O veste incredibilă circulă în presa rusă. Preşedintele Vladimir Putin se pregăteşte de...nuntă. El ar fi divorţat de Liudmila Putina în urmă cu două luni şi acum este pe punctul de a spune din nou DA în faţa ofiţerului stării civile alături de o tânără de doar 25 de ani.
Aleasa inimii sale, spun zvonurile, ar fi fosta gimnastă şi actuală membră a Dumei de Stat, Alina Kabaeva. Informaţia a fost lansată de cotidianul Moskovski Korrespondent, care mai spune că între companiile de organizare a nunţilor a început deja o luptă crâncenă pentru obţinerea dreptului de a planifica ceremonia căsătoriei.
Aceeaşi publicaţie afirmă că în mare parte lucrurile sunt stabilite. Nunta va avea loc pe 15 iunie, cel mai probabil la Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui Putin. Mai mult, informaţia ar deveni oficială până pe 7 mai când, liderul de la Kremlin va face loc succesorului său Dmitri Medvedev în fruntea ţării.
Se pare chiar că oficializarea relaţiei este pregătită intens la nivel mediatic, astfel încât poporul rus să nu reacţioneze negativ la această schimbare la vârf. Vladimir Putin a preferat să ţină departe de ochii lumii viaţa sa privată. Puţini ştiu că el are două fete mari, dintre care una este deja căsătorită şi locuieşte la Munchen.
Soţia sa Liudmila a rămas şi ea o apariţie discretă. Îşi urma soţul în deplasări şi era alături de el ori de câte ori era nevoie. Numai că la recenta vizită a preşedintelui George W Bush la Soci, Liudmila nu a mai fost văzută la braţul lui Putin aşa cum era de aşteptat. Acesta şi-a întâmpinat oaspeţii singur. Gurile rele spun că preşedintele rus urmează exemplul omologului său de la Palatul Elysee, Nicolas Sarkozy.
Urmăriţi imagini cu evoluţia Alinei Kabaeva de la Grand Prix-ul de la Moscova din 2006 câştigat de gimnasta rusă.
Foto: www.rususa.com
Luând-o pe urmele lui Sarkozy, preşedintele Putin se va căsători cu o tânără de 25 de ani-Galerie foto
Marti, 15 Aprilie 2008 06:15
| Vot: |
0
|
| Foto (12) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Carla Bruni a participat la primul eveniment public în calitate de Primă Doamnă a Franţei
Duminica, 24 Februarie 2008 14:15 - Prima doamnă a Rusiei l-a cunoscut pe Vladimir Putin în timpul studenţiei
Vineri, 04 Aprilie 2008 10:04 - Carla, "profesoară de maniere" pentru Sarkozy
Luni, 07 Aprilie 2008 00:39 - Sindromul Sarkozy a crescut numărul operaţiilor estetice în rândul bărbaţilor
Vineri, 11 Aprilie 2008 08:51 - Obsesia Bruni-Sarkozy
Sambata, 12 Aprilie 2008 04:14 - Helmut Kohl se căsătoreşte cu o femeie cu 35 de ani mai tânără decât el
Marti, 15 Aprilie 2008 11:43 - Putin neagă că ar intenţiona să se însoare cu o gimnastă
Vineri, 18 Aprilie 2008 14:23 - Ziarul rusesc care a scris că Putin a divorţat a fost suspendat din motive financiare
Sambata, 19 Aprilie 2008 12:56
Comentariile cititorilor
4. Cristi I
Marti, 15 Aprilie 2008 17:47
| Raspunde la comentariu
3. Flory
Marti, 15 Aprilie 2008 16:15
2. ROmanul
Marti, 15 Aprilie 2008 13:09


1. www.BrokerAuto.ro
Marti, 15 Aprilie 2008 09:46
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Ronaldo, obsedat de bronz - VEZI FOTO
Astazi, ora 16:11Încă o dată ne convingem că tot ce-i prea mult strică. Este evident că lui Ronaldo îi place la nebunie să stea la soare, dar poate ar trebui să-i spună cineva că s-a inventat şi umbra. Citeşte mai mult şi vezi FOTO
Brad Pitt îi ameninţă cu justiţia pe paparazzi pentru pozele făcute Angelinei şi copiilor
Astazi, ora 13:58Avocaţii actorului Brad Pitt au ameninţat că vor da în judecată pe oricine va publica fotografiile recent făcute de paparazzi Angelinei Jolie şi familiei proaspăt mărite, la reşedinţa lor din Franţa.
Eva Mendes a pozat pentru o renumită firmă de lenjerie intimă-Foto
Astazi, ora 13:56Actriţa Eva Mendes este ocupată în această vară. Ea a pozat pentru campania publicitară a lenjeriei intime semnată de Calvin Klein.
Revista Forbes a realizat un top al celor mai bine plătiţi actori americani
Astazi, ora 12:0580 de milioane de dolari într-un singur an! Atât a câştigat actorul american Will Smith în ultimele 12 luni. Salariul fabulos îi oferă locul fruntaş într-un top al celor mai bine plătiţi actori de peste ocean, realizat de...
Jennifer Garner şi Ben Affleck se pregătesc să devină, din nou, părinţi
Astazi, ora 12:03Cuplul Jennifer Garner-Ben Affleck aşteaptă barza. Sau cel puţin aşa susţine revista americană People. Vedeta serialului "Alias" ar fi însărcinată în patru luni, potrivit unor surse de încredere ale publicaţiei.
Cele mai CITITE din Divertisment
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO! (4601)
- Brad Pitt şi-a pus fetiţa în pericol - VEZI FOTO (2146)
- Modă şoc la New York: o seară romantică la restaurant în pielea goală (1946)
- Iată motivul pentru care Ronaldo s-a despărţit de Nereida - VEZI FOTO (1634)
- Madonna, probabil filmată în toiul unei partide de amor cu amantul (1390)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Ghid de comportament pentru chinezi pe perioada JO 2008 (3,84/5)
- Câinii şi pisicile sunt prieteni foarte buni, au descoperit cercetătorii (3,8/5)
- Modă şoc la New York: o seară romantică la restaurant în pielea goală (3,8/5)
- Eva Mendes a pozat pentru o renumită firmă de lenjerie intimă-Foto (3,68/5)
- Rolls Royce-ul lui Saddam Hussein a fost scos la vânzare pe eBay (3,64/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO! (12)
- Modă şoc la New York: o seară romantică la restaurant în pielea goală (10)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie
- Tribunalul Bucureşti discută azi contestaţia procurorilor la decizia de eliberarea condiţionată a lui Nuţu Cămătaru
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mai mulţi consilieri locali şi membri PD-L din Eforie au intrat în greva foamei
- Libia a sistat exporturile de petrol către Elveţia
- Presupusului criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Adrian Năstase va candida la Prahova, într-un colegiu ce include şi oraşul Mizil
- AS Roma va sosi cu toate vedetele la amicalul cu Steaua
- Videanu sugerează că Traian Ungureanu şi Cristian Preda ar putea candida la Parlament din partea PD-L
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Despre relația comică, conflictuală și relativ incestuoasă între PD-L și dl.Băsescu..
- Lectia damboviteana pt.CE .”Ai nostri” au infrint Bruxellesul. Devin eurosceptic.
- Consilierul de stat la Presedintie Catalin Avramescu candideaza pe liste PDL
- O candidatura pentru un loc in Parlament costa pana la 100.000 de euro.
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







