Vremea rea din aceste zile are repercusiuni asupra etapei de săptămâna viitoare din Liga I, etapele programate la mijlocul şi sfârşitul ei fiind decalate cu câte trei zile. Astfel, meciul Steaua - Dinamo, din runda a 22-a, programat iniţial să se joace miercuri, 17 martie, se va juca sâmbătă.
"Au decis să amâne meciul, nu vedeţi ce e afară? Comitetul Federal a decis asta, vom vedea când se va juca, pentru că nu s-a stabilit nimic!", a declarat Dumitru Dragomir pentru gsp.ro, iar apoi a confirmat agenţiei Mediafax: "Acum am făcut adresa către Federaţia Română de Fotbal ca etapa intermediară de miercuri, a 22-a, să se decaleze. Deci etapa a 22-a se va juca în week-end-ul viitor, iar etapa a 23-a va deveni intermediară. Aceste două etape se decalează cu trei zile".
Noua grilă de desfăşurare avantajează pe Dinamo, care astfel n-ar mai juca două meciuri foarte grele, cu CFR Cluj şi Steaua, la interval de doar trei zile, "câinilor" oferindu-li-se o săptămână de pauză între etapa a 21-a şi a 22-a.
De remarcat că etapa a 21-a, programată în acest weekend şi care este direct lovită de ninsorile abundente, se desfăşoară conform programul prestabilit.
Programul iniţial al etapei 22-a:
Marţi, 16 martie
FC Braşov - FC Internaţional Curtea de Argeş
Miercuri, 17 martie
Pandurii Târgu Jiu - Ceahlăul Piatra Neamţ
Gloria Bistriţa - Universitatea Craiova
Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj
Dinamo - Steaua
Joi, 18 martie
FC Timişoara - Unirea Alba Iulia
Poli Iaşi - FC Vaslui
Unirea Urziceni - Oţelul Galaţi
Rapid - Astra
Programul iniţial al etapei 23-a:
CFR Cluj - Pandurii Târgu Jiu
Ceahlăul Piatra Neamţ - FC Braşov
Unirea Alba Iulia - Unirea Urziceni
Oţelul Galaţi - Dinamo
Internaţional Curtea de Argeş - Gloria Bistriţa
FC Vaslui - Rapid
Steaua - Gaz Metan Mediaş
Astra Ploieşti - FC Timişoara
Universitatea Craiova - Poli Iaşi







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M