Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Londra expulzează un cleric extremist

Foto BBC
Foto BBC
Clericul musulman radical Abu Qatada, în vârstă de 45 de ani, urmează să fie expulzat din Marea Britanie în Iordania. Decizia a fost luată de Comisia pentru Apeluri Speciale ale Imigranţilor, care a apreciat că nu există riscul ca acesta să fie torturat atunci când va ajunge în ţara natală.

Qatada şi-a petrecut ultimii cinci ani în închisoare, sub incidenţa legislaţiei antiteroriste intrate în rigoare în decembrie 2001, fiind considerat un mare pericol la adresa securităţii Marii Britanii. Comisia a stabilit că Abu Qatada are legături vechi cu Al-Qaida şi cu liderul acesteia, Ossama bin Laden, şi că a exercitat o mare influenţă asupra grupărilor teroriste.

Decizia comisiei a fost salutată de ministrul de Interne, John Reid, care a declarat că, potrivit acordului semnat de Marea Britanie cu Iordania în 2005, clericul islamist nu riscă să fie torturat sau molestat. Avocatul lui Abu Qatada şi organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului au, însă, îndoieli în legătură cu valabilitatea acestui acord şi se tem că acesta va avea de suferit dacă va fi expulzat în Iordania.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro