Peştera Scărişoara sau Gheţarul de la Scărişoara adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din România. Peştera face parte din sistemul carstic Gheţar - Ocoale - Dobreşti. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Gheţari - Ocoale. Cea mai mare peşteră cu gheaţă din România are o lungime de 720 m şi adâncime de 105 m.
Peştera Scărişoara poate fi vizitată doar duminica până pe 14 august 2011, iar după această dată poate fi vizitată zilnic, între orele 9.00-17.00. Accesul în peşteră se face printr-un aven cu diametrul de 60 m şi adâncimea de 48 m. Urmează "Biserica" de unde se deschide o galerie care după 68 m ajunge la Rezervaţia Mare a peşterii, unde se află Palatul Sânzienei.
Şi pe timp de vară, temperatura este destul de scăzută, aşa că luaţi-vă haine călduroase.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M