Pentru unii mumă, pentru alţii - ciumă. Autostrada "Transilvania" le-a mâncat zilele locuitorilor comunei Petreşti, din judeţul Cluj. După ce ani de zile au blocat circulaţia pentru că utilajele Bechtel stricau drumul şi le crăpau casele, acum nu-şi mai pot vedea nici de agricultura. La fiecare ploaie mai puternică, nisipul din balastiera folosită la şantier le umple grădinile şi gospodăriile.
Localnicii spun că fenomenul a apărut odată cu începerea lucrărilor la autostradă. Acum, din vârful dealului nu vine doar apa, ci şi nisip. În plus, drumul spre câteva grădini a fost blocat de o surpare din balastiera de nisip. "Cartofi au fost peste tot şi acum e plin de balastru. Bechtelul în loc să îl depoziteze, l-au adus aici la noi", spune o localnică.
Oamenii sunt hotărâţi să dea în judecată compania americană.
"Este o problemă mai veche, nu au finalizat lucrările pentru subtraversarile la autostradă, trebuie făcute nişte canale pentru dirijarea apei şi răspunsul lor este că din lipsa de fonduri nu au putut să finalizeze acolo", a declarat Ioan Pîrv, primarul comunei Petreşti.
Reprezentanţii companiei americane au refuzat să comenteze situaţia. Ei au afirmat doar că vor reîncepe lucrările la autostradă doar atunci când statul îşi va plăti datoriile în contul lucrărilor efectuate. Bechtel are de încasat peste 65 de miliaone de euro, bani pe care are speranţa să-i incaseze în cateva zile.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M