Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Locuitorii din Vidin sunt îndemnaţi să se declare români, potrivit presei bulgare

Broşuri ce "par să fie scumpe" şi care încearcă să convingă oamenii din nordul Bulgariei să se declare români au fost distribuite în timpul concertelor unui grup folk românesc în mai multe sate din regiunea Vidin, promiţând burse de studii în România şi tabere de vară gratis, relatează presa bulgară.

Locuitorii din Vidin îndemnaţi să se declare români
Locuitorii din Vidin îndemnaţi să se declare români / FOTO: cruises.about.com

Potrivit televiziunii naţionale bulgare BNR citate de Sofia News Agency, broşurile au fost distribuite în mai multe state din regiunea Vidin în timpul concertelor organizate de o organizaţie a etnicilor români din Bulgaria. Organizaţia susţine însă că nu are nicio legătură cu această acţiune de propagandă. Potrivit surselor BNR, broşurile ar fi fost distribuite de studenţii dintr-o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Moldova.

Broşurile spun că cei care se vor declara români la recensământul care se desfăşoară în Bulgaria vor primi burse de studiu în România, vor putea călători gratis în ţara de origine şi vor putea merge în tabere de vară tot gratis.

Partidul naţionalist bulgar VMRO a sesizat Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) în legătură cu acest incident.

La ultimul recensământ, numai 0,4% dintre locuitorii regiunii Vidin s-au declarat români, precizează Sofia News Agency.

Actualul recensământ se va încheia la 28 februarie.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică al Bulgariei, 6.712.251 de cetăţeni bulgari, adică 90% din populaţie, au luat parte începând cu 22 februarie la recensământ.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro