În cele trei luni de vară lipsa apei calde a fost mai uşor de suportat,
dar acum temperaturile au mai scăzut şi este din ce în ce mai greu. Furnizorul de apă are de recuperat aproape 100 de miliarde de lei vechi de la primăriile celor 3 municipii.
În timp, cele mai multe
datorii au fost acumulate de municipiul Lupeni. Primăria are de plătit
către societatea de termoficare restanţe de peste 70 de miliarde de lei
vechi, atât din partea consumatorilor casnici, cât şi din partea
instituţiilor care aparţin admistraţiei locale.
Mai grav este faptul că de la 1 septembrie, societatea care furnizează
apă caldă a intrat într-un proces de reparaţii care va dura până la
începutul lunii octombrie.
"Aceste reparaţii capitale nu au în vedere sistemul de termoficare, ele
sunt reparaţii programate şi se programează de la un an la altul, fără
să poată fi devansate", a declarat Nicolae Petroi, director Termoelectrica Paroşeni.
Potrivit conducerii Termoelectrica Paroşeni, administraţiile locale au
de ales: fie vor achita datoriiile, fie vor renunţa în întregime la
sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.
În Moldova, în unele localităţi nu se mai furnizează apă caldă de ani de zile
Sunt localităţi în Moldova care nu au apă caldă de ani de zile, pentru că sistemele centralizate de termoficare au fost închise.
Locuitorii din Paşcani nu au apă caldă de mai bine de două săptămâni, din cauza datoriilor societăţii de termoficare la Eongaz. La rândul ei, societatea de termoficare are de recuperat bani de la populaţie şi de la Primărie.
Tot din cauza datoriilor la gaze, activitatea uzinei de termoficare din Valsui este paralizată, unitatea fiind debranşată de la reţeaua de distribuţie a gazului metan. Astfel, cele 4.800 de familii care mai sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire nu beneficiază de apă caldă.
Localnicii din două municipii mari din judeţul Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, precum şi din alte câteva oraşe, nu au apă caldă la robinete de ani buni de zile. În cele două municipii, dupã 1989 societăţile care furnizau apă caldă şi căldură s-au închis. Localnicii încălzesc apa de baie la reşouri sau la sobe pe lemne, iar cei care au avut bani şi-au pus centrale pe lemne, din cauză că nu sunt racordaţi la reţeaua de gaz metan.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M