Locuitorii uneia dintre cele mai bogate comune din Apuseni îşi revendică minele pe care le-au avut în proprietate. Aproximativ patruzeci de familii aşteaptă să primească contravaloarea minelor. Aurarii care au mai rămas în Bucium îşi amintesc cum adunau metalul preţios din mină sau de la râu, şi cum, la sfârşitul săptămânii, îl schimbau la banca din comună.

Minerii din Bucium erau asociaţi cam câte cinci familii la o mină. Cel mai bogat din sat putea să aibă chiar şi o galerie întreagă. "Era mult de lucru până era aurul gata. Să îl dai pe bani. Puteai face gramu. Puteai să faci şi 10, 20 de grame. Depinde cum îl ţineai. Şi ziceai� Doamne ajută! Doamne ajută! Ăla e aur!", spune Ioan Oaida, fost miner.

Galeriile erau săpate cu dalta şi cu ciocanul. Oamenii căutau aurul acolo unde vedeau mesteceni, iar în subteran, la îmbinarea a două filoane. Cu puţin noroc, puteau să scoată chiar şi un kilogram din subteran. Mai târziu, proprietarii minelor au început să folosească dinamită.

Aurul era vândut la sfârşitul săptămânii, iar locuitorii din Bucium îşi cumpărau alimente. Cei mai înstăriţi duceau aurul la bijutier şi îşi făceau podoabe, acum extrem de valoroase. Făceau chiar şi contrabandă. Unii vindeau aurul peste graniţe.

Foto: NewsIn