Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Locuitorii de la periferia oraşului Cluj-Napoca rămân fără farmacii

Din cauza datoriilor pe care le au către distribuitorii de medicamente, farmaciştii independenţi nu au de ales decât să-şi vândă afacerea marilor lanţuri farmaceutice. Acestea, la rândul lor, pentru a nu lucra în pierdere, mută farmaciile în centrul oraşului, unde vânzările sunt mult mai mari. Şi aşa se ajunge în situaţia cartierului Someşeni din Cluj-Napoca, unde nu mai există nici o farmacie.

Locuitorii de la periferiile Municipiului Cluj-Napoca riscă să nu mai aibă de unde să-şi procure medicamente
Locuitorii de la periferiile Municipiului Cluj-Napoca riscă să nu mai aibă de unde să-şi procure medicamente / FOTO: realitatea.net

Legea spune că într-o localitate poate exista maxim o farmacie la 3.500 de locuitori. În Cluj-Napoca este atins deja acest plafon, astfel că în anul 2010 nu se va mai da nicio nouă autorizaţie.

Pentru că nu mai au o altă soluţie de dezvoltare, marile lanţuri farmaceutice cumpară micile afaceri din cartierele periferice. Şi pentru că în acele zone vânzările sunt mici, mută sediul farmaciilor în centrul oraşului, fără a mai avea nevoie astfel de o nouă autorizaţie de înfiinţare.

Rezultatul este profit mai mare pentru farmacii şi dispariţia din zonele mărginaşe ale municipiului Cluj-Napoca a locurilor de unde oamenii să îşi cumpere medicamente.

Cartierul Someşeni este exemplul cel mai bun pentru această situaţie. A rămas fără nici o farmacie.  Reprezentanţii lanţurilor mari de farmacii care au făcut cele mai multe achiziţii în ultimii ani la Cluj au refuzat să comenteze situaţia.

Aproape 20% dintre farmaciile independente clujene au fost preluate în ultimii doi de către acestea. Acum în municipiul Cluj-Napoca sunt 100 de farmacii, iar în tot judeţul 230.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro