Locuitorii a două sate din Gorj vor să interzică trecerea camioanelor prin faţa caselor lor
21 iul 2008, 08:50 |
Actualizat Luni, 21 Iulie 2008 08:56
Realitatea TV
Gorjenii din satele Vaidei şi Curpen sunt terorizati de zgomotul puternic şi de praful produs de camioanele care traversează cele două sate. Deşi autorităţile au amendat societatea care deţine camioanele situaţia nu s-a schimbat, iar acum oamenii ameninţă că vor bloca drumul comunal.
În speranţa că îşi vor regăsi liniştea localnicii au apelat la autorităţi. Primii care au reacţionat au fost cei de la Garda de Mediu care au amendat cu 80.000 de lei societatea ce transportă piatra, dar situaţia nu s-a schimbat.
"S-a dispus sancţionarea şi propunerea Agenţiei de Protecţie a Mediului de retragere a actului de reglementare", a declarat Simona Cornea, comisar Garda de Mediu Gorj.
Pentru rezolvarea acestei probleme autorităţile locale au chemat la discuţii societăţile implicate în extragerea şi transportul pietrei din carieră.
"Cred că oamenii o să iasă în stradă şi o să blocăm drumul, nu avem altă soluţie", susţine primarul comunei Stăneşti, Vasile Pârvulescu.
Pentru că nu există un alt drum de acces, Garda de Mediu încearcă să stabilească un grafic de transport care să îi protejeze pe localnicii din Vaidei şi Curpen.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

