Locuinţele vor putea fi închiriate pe cel puţin un an, potrivit legislaţiei
Realitatea TV
"Trebuie să dăm o anumită siguranţă chiriaşului că nu poate fi dat afară decât dacă face lucruri grave. (..)Rezilierea poate fi efectuată cu un preaviz de 6 luni", a declarat Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
Conducerea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice a făcut modificări şi la legea locuinţelor. Noua lege e în avantajul românilor cu venituri medii.
"Toţi cei care sunt sub nivelul mediu net de salariu vor primi locuinţe sociale. Aceasta rezolvă problemele unor medici, rezidenţi, profesori într-un oraş mai mic", a mai precizat Borbely.
Şi legea privind Statutului Coproprietăţii a suferit modificări. Potrivit noului act normativ, cei care vor să construiască mansarde au nevoie de acordul a doar două treimi dintre locatari, şi nu de aprobarea tuturor locatarilor, cum era până acum.
Ministrul Laszlo Borbely a precizat că e posibil ca din 2009 să fie înfiinţate şi firme specializate care să administreze sarcinile asociaţiilor de locatari aşa cum se întâmplă în celelalte ţări europene.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Reporterii Realitatii: ACTA
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

