Locatarii unui bloc din Tîrgu-Mureş au rămas fără apă caldă din cauza unei erori
Datoriile acumulate de oameni nu coincid cu soldul creanţelor înregistrat de societatea de termoficare. De fapt, e o diferenţă de 40.000 de lei, care a dus la oprirea robinetului de apă caldă.
Datoriile acumulate de oameni nu coincid cu soldul creanţelor înregistrat de societatea de termoficare.
La avizierul din blocul de pe strada Rodniciei apare o restanţă de peste 7.000 de lei. Asociaţia, figurează însă la societatea de termoficare cu o datorie mult mai mare, de aproape 50.000 de lei.
Societatea a şi trecut la sistarea apei calde. La Energomur, lucrurile sunt clare. Restanţa colosală apare negru pe alb în acte.
"E de lămurit între locatarii acestui bloc şi administratoarea sau preşedintele asociaţiei respective cum s-au făcut plăţile în ultimii ani, pentru că este greu de crezut că 50.000 de lei s-au acumulat peste noapte", a declarat Tiberiu Popp, director general Energomur.
Administratorul blocului are o explicaţie pentru încurcătura creată.
"Deci normal nu există suma aceasta aşa mare. Pentru că noi de când am făcut somaţia respectivă am mai plătit 7.000 şi ceva. Dar singura diferenţă şi cea mai mare sunt penalizările nerepartizate.Nu am putut să le repartizez, pentru că era foarte mare suma respectivă. Dacă repartizăm şi penalizarea ajungeau consumurile triple", a declarat Claudia Mârzac, preşedinte Asociaţia de Proprietari nr. 856.
Autorităţile vor demara un control în zilele următoare. Până când lucrurile nu se vor lămuri, robinetele de apă caldă rămân închise.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 

















Feedback

