Zgomotul, praful şi aglomeraţia este calvarul prin care trec zilnic bucureştenii, mai ales locatarii din zonele care acum se modernizează.

Un exemplu sunt oamenii care stau în blocul de la intersecţia bulevardelor Banu Manta şi Titulescu. La trei metri de imobil, se construieşte o linie de tramvai, care va deservi circulaţia pe timpul construcţiei de trei ani a Pasajului Basarab. Lucrarea va fi gata la sfârşitul lunii.

Linia de tramvai va fi folosită trei ani, perioadă în care o parte din bulevardul Titulescu va fi închisă pentru lucrările la pasajul Basarab.

"Este o buclă de serviciu care se va utiliza pe perioada lucrărilor de la pasajul Basarb, iar ulterior va fi folosită ca buclă de avarie. Bucla se realizează după proiectele unor specialişti şi respectă toate regulile şi normele în vigoare", spune Gheorghe Udrişte, director general la Direcţia de Infrastructură şi Servicii Publice.