Proaspăt divorţată de Arun Nayar, Liz Hurley nu mai conteneşte cu laudele la adresa celui care îi este acum cel mai bun prieten, confident, naş al fiului ei şi fost iubit: Hugh Grant. Deşi a fost căsătorită şi a mai avut relaţii amoroase, actorul britanic ocupă un loc deosebit în viaţa şi inima ei.
'Ne-am spus adesea că, dacă viaţa noastră sentimentală eşuează, ne-am putea sfârşi zilele împreună, ca Darby şi Joan (imaginea populară a englezilor despre o pereche -n.r.), a mărturisit ea. Nu trece o zi fără să ne certăm, dar terminăm mereu prin a râde.'
Liz Hurley a dezminţit totuşi zvonurile conform cărora ea şi Hugh Grant ar fi mai mult decât prieteni, precizând că este 'deocamdată prea ocupată ca să aibă o relaţie'. Menţiunea 'deocamdată' lasă uşa deschisă speculaţiilor, încheie Hello.
Liz Hurley s-ar putea împăca cu Hugh Grant
PUBLICAT
Vineri, 15 Aprilie 2011 13:48
ACTUALIZAT
Vineri, 15 Aprilie 2011 13:48
SURSA
Agerpres
Liz Hurley a lăsat să se înţeleagă că ar putea relua relaţia cu Hugh Grant. În revista americană Hello, actriţa a revenit asupra poveştii de dragoste cu Hugh Grant, cu care a fost peste zece ani, de care s-a despărţit şi cu care a rămas foarte bună prietenă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M