Care au fost explicaţiile care vi s-au dat pentru scoaterea emisiunii din grilă? De ce credeţi că Rodica Culcer este cea responsabilă pentru această decizie şi nu Andi Lăzescu, directorul TVR?
Oamenii Puterii sunt de obicei acoperiţi, aşa că motivul mi-a fost servit sec de către directoarea TVR 1, Dana Deac, cu preluarea tronsoanelor de talk show de luni şi joi de către Departamentul de Ştiri, unde puteţi vedea astăzi cum se coafează Puterea ca pe timpul regimului Iliescu-Năstase. Bunăoară, au fost scoase două emisiuni de audienţă şi au fost înlocuite cu emisiuni de "informare" sub control. La aceasta oră, Rodica Culcer conduce practic televiziunea din punct de vedere politic. Andi Lazescu este musafir, care, printre altele, mi-a declarat personal că este fan al emisiunii mele, Între Bine si Rau. S-a dovedit însă doar un fanat al emisiunii mele. În fapt, în TVR, ca şi în orice instituţie strategică a Puterii, gradul bate funcţia... Cât despre audienţă si calitate, pe aceşti executanţi nu-i interesează aspectul. Aşadar, când criteriul de performanţă nu contează, rămâne aspectul politic. Aşa cum este, de facto, în toată România.
Care credeţi că este adevăratul motiv pentru care au luat această decizie? Spuneţi că "este ori colaborator al securitatii, ori apicultor"? Puteţi detalia?
Am mai spus în urmă cu câţiva ani, cum am spus despre mulţi alţii, ca orice hunter de securişti acoperiţi ce mă aflu, ca înainte de 89, Rodica Culcer a lucrat ca şi consilier al consilierului politic al amsadorului SUA la Bucureşti (şi există martori serioşi care să confirme acest lucru), deci există trei posibilităţi la aceast oră: ori era un inginer apicultor de la care americanii au avut ce învăţa, ori spion Mossad, ori cureaua de legătură a
Securităţii acceptată în ambasada americană. Având în vedere că Puterea politică are o aplecare deosebită pentru inginerii apicultori, cred că mai degrabă prima variantă este valabilă.
Aveţi vreo dovadă în acest sens, că a fost colaborator al securităţii?
Am spus-o si o repet: estblishmentul (sistemul pe româneşte) este obsedat de controlul absolut: de aceea foloseşte în funcţii cheie NUMAI oameni cărora, la o adică, li se poate pune ceva convingător sub nas de aceea când mai vedeţi oameni din fruntea statului că vorbesc despre depolitizarea televiziunii publice aruncaţi în ei cu hârtie igienică!
EXCLUSIV
Liviu Mihaiu: Andi Lăzescu este musafir la TVR, Culcer e şeful
PUBLICAT
Joi, 14 Octombrie 2010 14:27
ACTUALIZAT
Joi, 14 Octombrie 2010 14:27
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Steluţa Voica
"La aceasta oră, Rodica Culcer conduce practic televiziunea din punct de vedere politic", spune Liviu Mihaiu într-un interviu acordat REALITATEA.NET. Liviu Mihaiu spune că Rodica Culcer a fost inginer apicultor, colaborator al Securităţii sau agent Mossad. Inclina insa, mai degraba, spre prima varianta.
Citeşte totul despre:
colaborator, exclusiv realitatea.net, Iliescu, interviu, Liviu Mihaiu, Năstase, Securitate, talk show, TVR







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M