Primul nume luat în discuţie de UDMR pentru a prelua locul lui Cseke Attila în Guvern este Vass Levente, au declarat surse din UDMR pentru REALITATEA.NET. Vass Levente nu este străin de domeniul sănătăţii întrucât este medic şi a ocupat şi funcţia de consilier personal al ministrului Cseke Attila. Vass Levente este văzut şi ca posibil candidat la Primaria Târgu Mureş.
Al doilea nume vehiculat pentru şefia ministerului sănătăţii este Derzi Akos, deputat UDMR şi membru în comisia de Sănătate în Camera Deputaţilor.
Senatorul Gunthner Tibor este şi el luat în discuţie pentru fotoliul de ministru al Sănătăţii.
Demisia lui Cseke Attila din fruntea Ministerului Sănătăţii îl readuce în cărţi pe actualul viceprimar al Cluj-Napoca, Laszlo Attila. Potrivit Ziua de Cluj, el s-a aflat şi în decembrie 2008 pe lista scurtă pentru ministerul Sănătăţii, fiind de profesie medic.
Surse au declarat pentru REALITATEA.NET că Derzi Akos şi Gunther Tibor au cele mai mari şanse să preia portofoliu lui Cseke Attila pentru că numirea miniştrilor din rândul parlamentarilor este o practică în UDMR. Mai mult, deputatul UDMR Derzi Akos face parte din organizaţia UDMR Bihor, la fel ca şi Cseke Attila. Un cuvânt important de spus în numirea Ministrului Sănătăţii îl va avea Ministrul demisionar Cseke Attila.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, joi, că demisionează din funcţie, nemulţumit de banii primiţi de Ministerul Sănătăţii la rectificarea bugetară, care s-a discutat fără a i se cere punctul de vedere, şi a precizat că în mandatul său a avut mai multe dispute cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor. Cseke Attila a spus că abia miercuri, la ora 14.00, a primit proiectul rectificării bugetare, iar ministrul Sănătăţii nu a fost consultat în legătură cu acesta, fapt pe care l-a calificat ca fiind "extrem de grav". El a precizat că şi-a exprimat nemulţumirea şi în şedinţa de Guvern de miercuri şi că joi a avut o discuţie cu premierul Emil Boc, căruia i-a înaintat demisia.
Cseke a precizat că premierul i-a cerut să nu demisioneze.
El a mai spus că încă de săptămâna trecută a solicitat Ministerului Finanţelor, printr-o adresă oficială, o discuţie între MFP, Ministerul sănătăţii şi CNAS în vederea rectificării bugetare, însă nu s-a dat curs cererii sale.
Cseke a fost criticat de preşedintele Traian Băsescu, acesta declarând, în 25 iulie, la TVR 1, că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS "ori se înţeleg" şi "pun ordine în cheltuieli", ori pleacă de la cele două instituţii. Băsescu spunea atunci că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie "foarte rapid".
"Ori se înţeleg, ori îşi văd de drum amândoi", a spus Băsescu, în contextul unor aprecieri privind cheltuirea banilor în sistemul de sănătate.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi la Realitatea TV că decizia lui Cseke Attila de a demisiona din funcţia de ministru al Sănătăţii nu va afecta coaliţia de guvernare, dar că în cadrul coaliţiei trebuie găsite soluţii pentru rezolvarea problemelor din sistemul sanitar. Hunor a mai spus că, în termen de 15 zile, va propune un nou ministrul al Sănătăţii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M