Potrivit fostului consul al României în China, Ioan Păun, Dana Năstase pusese la cale un mecanism de transmitere în China a banilor şi de aducere în ţară a bunurilor cumpărate de acolo. Ioan Păun şi-a notat toate aceste trasferuri.
"Precizez că am ţinut şi o evidenţă a bunurilor încărcate în fiecare container. Listele respective le listam în două exemplare, unul l-am ţinut eu, unul îl trimiteam în România", a declarat Păun. Intermediarul era Grigore Gheorghe, de la Direcţia de Comunicaţii Speciale din Ministerul de Externe. El primea listele lui Păun şi le dădea Danei Năstase. Un alt intermediar era pilotul Lixandru de la Tarom, companie condusă de sora Danei Năstase. El aducea banii în China. Ioan Păun descrie prima întâlnire.
"În interiorul mapei se afla un top de hârtii A4 care avea în mijloc un decupaj, din interiorul căruia am scos trei teancuri de bancnote, fiecare conţinând câte 10.000 USD, în total 30.000 USD. Banii au rămas la mine şi au fost folosiţi în perioada următoare, la cumpărături" a mai spus Păun.
Au urmat alte transporturi de bani - 90.000 de dolari în august 2002 şi alţi 20.000 în decembrie acelaşi an. Şi Dana Barb, sora premierului, a făcut serviciul de curier, când a dus în China 15.000 de dolari. În aprilie 2003, chiar Dana Năstase i-a dat ambasadorului Păun 129.000 dolari, iar o lună mai târziu, încă 200.000. "Doamna Năstase mi-a înmânat un sac de material textil de culoare neagră, în care se aflau 200.000 USD. Săculeţul l-am predat organelor de urmărire penală. Bancnotele erau în teancuri de câte 10.000 USD", a spus Păun. În total, s-au transportat prin acest sistem aproape 550.000 de dolari.
Fostul diplomat le-a dat procurorilor şi un exemplu cum erau cheltuiţi banii. Adrian Năstase a cumpărat dintr-un târg din Beijing, o statuetă în mărime naturală, reprezentând un călăreţ pe un cal. Staueta nu putea fi transportată din cauza dimensiunilor, aşa că a fost depozitată la ambasadă, până când a putut fi trimisă în ţară, într-un container.




Lista lui Păun din dosarul lui Adrian Năstase
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- APROAPE DE INSTANŢĂ
- Năstase nu pleacă din PSD
- Rechizitoriul DNA pentru Năstase
- Fostul consul Păun o acuză pe Dana Năstase
- Năstase se plânge de abuzurile procurorilor
- Liderii PSD, uniţi în jurul lui Adrian Năstase
- Mărturii din dosarul lui Năstase
Comentariile cititorilor
8. ION DIN ROMANIA
Vineri, 17 Noiembrie 2006 22:13
| Raspunde la comentariu
7. Relu
Vineri, 17 Noiembrie 2006 15:28
6. Petrica
Vineri, 17 Noiembrie 2006 10:54
5. Mona
Vineri, 17 Noiembrie 2006 07:10
4. Gabriel
Joi, 16 Noiembrie 2006 14:21

Cele mai importante stiri
Examenul de bacalaureat este contestat de profesori - Cum comentaţi această situaţie?
Astazi, ora 10:23Profesorii acuză că elevii sunt obligaţi în felul acesta să facă diferite compuneri pe texte fără valoare. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că subiectele respectă programa...

În această noapte, muzeele din toată ţara au uşile deschise - Când aţi fost ultima oară la muzeu?
Astazi, ora 09:27Pe ruta celor 12 muzee din Bucureşti incluse în circuitul Nopţii Muzeelor va funcţiona o linie specială de autobuz pentru a facilita accesul vizitatorilor. Pentru cea de-a patra ediţie a...

Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
Astazi, ora 07:35Miercuri, aproape de miezul nopţii, femeile le-au chemat pe asistente pentru că una dintre colegele lor de salon se simţea foarte rău şi le-au spus că ar avea nevoie de o mască de oxigen....

- Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
- Kylie Minogue concertează astăzi la Bucureşti
- Curtea de Conturi: Adriean Videanu a prejudiciat bugetul Primăriei Generale
Cele mai recente stiri
O persoană a murit şi alte două sunt rănite după ce remorca în care se aflau s-a răsturnat
Astazi, ora 10:26Ovidiu Costea, purtător de cuvânt la ISU Alba a declarat că platforma transporta palieri pentru vie. Opt dintre oamenii care se aflau în remorcă au sărit pentru a-şi salva viaţa. Cei doi...

Un copil de doi ani a fost muşcat de faţă de un câine, iar un al copil de un an a fost intoxicat cu nitriţi
Astazi, ora 10:29Băieţelul, din localitatea Sântana din judeţul Arad, se juca în această dimineaţă în faţa casei când a fost atacat de câinele unor vecini. Mai multe oameni au intervenit şi au scos...

15 eleve din Ungaria sunt rătăcite în Munţii Cernei
Astazi, ora 09:39Elevele au urcat ieri în Munţii Cernei şi nu mai putut coborî din cauza terenului accidentat. Abia în această dimineaţă, ele au reuşit să ceară ajutorul. La această oră,...

- Examenul de bacalaureat este contestat de profesori - Cum comentaţi această situaţie?
- Comunitatea chineză din România adună fonduri pentru sinistraţi
- Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
Cele mai CITITE
- Sorin Oprescu a pierdut de două ori bătălia pentru Primăria Capitalei (1981)
- Filmul dispariţiei Elodiei Ghinescu (146)
- Sabin Bălaşa, pictor admirat şi contestat deopotrivă (102)
- Integrarea României în UE va schimba viaţa românilor (59)
- BIOGRAFIE- Vasile Blaga va încerca să reediteze succesul lui Băsescu la Primăria Capitalei (58)

Cele mai VOTATE

Cele mai COMENTATE
- Sorin Oprescu a pierdut de două ori bătălia pentru Primăria Capitalei (17)
- BIOGRAFIE- Vasile Blaga va încerca să reediteze succesul lui Băsescu la Primăria Capitalei (1)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Sondaj
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 18.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 26 °C |
| Bacău | 26 °C | 28 °C |
| Braşov | 22 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 28 °C |
| Constanţa | 22 °C | 30 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 28 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 6 °C | |
| Paris | 18 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
Vineri, 16 Mai 2008 10:29
Paritate: 1 EUR = 1.5487 USD
| 1 EUR | 3.6573 RON |
| 1 USD | 2.3615 RON |
| 1 GBP | 4.603 RON |
| 1 CHF | 2.2415 RON |
| 100 HUF | 1.4706 RON |
| 100 JPY | 2.2571 RON |
| 1 BGN | 1.8699 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









