La trei zile după lovitura de stat, thailandezii nu par a fi prea îngrijoraţi, ba chiar sunt încrezători că ţara lor se îndreaptă spre un viitor mai bun. Astăzi, Guvernul provizoriu al generalului Sondhi a scos încă o dată tancurile pe străzile capitalei Bangkok, pentru o manifestaţie paşnică, însă. Totodată, noua conducere a făcut prima declaraţie publică de la preluarea puterii.

Zeci de tancuri şi vehicule militare au făcut o adevărată paradă pe străzile capitalei thailandeze sub privirile uimite ale trecătorilor. Soldaţii s-au arătat foarte prietenoşi cu spectatorii de ocazie, care i-au întâmpinat cu flori şi aplauze. Tot astăzi, televiziunea thailandeză a transmis în direct ceremoniile de inaugurare a noului consiliu, care va fi condus provizoriu de generalul Sondhi. Acesta a declarat că, în cel mult două săptămâni, va găsi un civil care să-l înlocuiască şi să preia funcţia de şef al Guvernului.

Între timp însă, în Thailanda este încă în vigoare legea marţială. Au fost interzise temporar toate reuniunile politice, ca şi constituirea de grupuri mai mari de 5 persoane. De asemenea, nu este permisă distribuirea de informaţii despre puciul din 19 septembrie, soldat cu înlăturarea de la putere a premierului Thaksin Shinawatra. Acesta se afla la New York când s-a produs lovitura de stat şi nu s-a mai întors în Thailanda. Din Londra, unde se află în prezent, Thaksin a declarat că oricum voia să iasă din viaţa politică.