Naţionala României este a 55-a în lume şi a 29-a în Europa, iar fotbalul la nivelul echipelor de club urmează în ritm accelerat acest trend descendent. În ultimele 12 partide jucate în competiţiile continentale, formaţiile noastre au obţinut o singură victorie (Hapoel Tel Aviv - Rapid 0-1).
Ultima etapă din grupe, jucată în această săptămână, a fost de-a dreptul catastrofală. Oţelul, Steaua, Rapid şi FC Vaslui au suferit înfrângeri şi, mai mult, nu au reuşit să înscrie niciun gol în cele patru confruntări. În clasamentul coeficienţilor pe sezonul 2011/2012, ţara noastră a coborât astfel pe locul 20, cu 3,166 puncte, fiind întrecută de Elveţia (3,200 puncte).
Ca de obicei, echipele din campionatele puternice au cele mai bune performanţe (1. Anglia - 8,125 puncte, 2. Olanda - 6,200 puncte, 3. Spania - 6,142 puncte, 4. Germania - 6,083 puncte). România stă ceva mai prost în ierarhia cumulată a ultimilor cinci ani, coborând pe locul 23, în spatele Poloniei.
Asta înseamnă că, în momentul de faţă, în sezonul 2013/2014 al cupelor europene, vom avea doar patru echipe. Campioana va juca de la mijlocul lui iulie, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, câştigătoarea Cupei României va juca în turul trei preliminar al Ligii Europa, iar ocupantele locurilor 2 şi 3 din Liga I vor juca în turul doi preliminar al Europa League.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M