Liderul Ligii I, CFR Cluj, a câştigat, duminică, în deplasare, meciul cu Dinamo, scor 2-1, din etapa a 26-a, şi îşi păstrează distanţa de 3 puncte faţă de ocupanta locului 2, Steaua Bucureşti.
Echipele de start:
Dinamo: Lobonţ - Todorovski (Ad. Cristea 62), Moţi, Izvoranu, Pulhac - Torje, Ropotan (Zicu 25), Mărgăritescu, Boştină (Miranda 69) - Bratu, Dănciulescu. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
CFR Cluj: Hirschfeld - Tony, Cadu, Galiassi, Dorsin - Manuel Jose (Fabbiani 69), Dani, Peralta (Minteuan 46), Culio - Dubarbier (Mureşan 89), Semedo. Antrenor: Ioan Andone.
Cartonaşe galbene: Bratu 43, Pulhac 72, Moţi 90+1, Mărgăritescu 90+2 / Dorsin 9, Peralta 40, Culio 74, Fabbiani 79, Galiassi 90
Arbitri: Cristian Balaj - Cristian Nica, Aurel Oniţa
Stadion: Dinamo; Spectatori: 13.000
Cum s-au marcat golurile:
0-1, min. 11: Semedo a reluat în poartă o centrare a lui Culio de pe partea stângă.
1-1, min. 35: Mărgăritescu a şutat slab de la marginea careului mare, iar Dănciulescu a deviat mingea în poartă de la opt metri.
1-2, min. 45+1: Semedo a dejucat pasul la ofsaid al apărării dinamoviste, a pătruns în careu şi l-a învins pe Lobonţ printr-un şut la colţul scurt.
Jucătorii lui Dinamo au intrat pe teren cu tricouri albe pe care era imprimat un mesaj de susţinere pentru un copil în vârstă de 9 luni, grav bolnav.
Patronul Arpad Paszkany a stat pe banca de rezerve a lui CFR Cluj la acest meci şi s-a îmbrăţişat cu jucătorii la fiecare reuşită. Antrenorul Ioan Andone, suspendat două etape, a urmărit meciul dintre fanii lui Dinamo de la tribuna a II-a, care s-au fotografiat cu el atât înainte de meci, cât şi pe parcursul jocului. În pauza, Andone, care din cauza suspendării nu are voie să intre în vestiarul echipei sale, i-a dat indicaţii în parcarea stadionului antrenorului secund Romulus Gabor.
CFR Cluj este prima echipă din România care începe un meci din Liga I doar cu jucători străini, după ce la partida cu Dinamo a aliniat o formaţie alcătuită din patru portughezi, trei argentinieni, un francez, un canadian, un suedez şi un brazilian.
Dinamo şi-a inaugurat noua tabelă de marcaj, pentru care a plătit aproximativ 1 milion de euro. Înaintea meciului şi în pauză, pe tabelă au rulat imagini de la succesele dinamoviştilor din istoria recentă.
La intrarea în stadion s-au format cozi foarte mari, deoarece suporterii au fost percheziţionaţi mult mai sever decât până acum, după incidentele de la meciul Rapid-Steaua, care au dus la pierderea jocului la masa verde de către giuleşteni.
În momentul în care a fost schimbat cu Zicu, Ropotan a părăsit terenul foarte nervos şi a plecat direct la vestiare.
Suporterii lui Dinamo au scandat pe parcursul primei reprize "Afară, afară cu ungurii din ţară", lucru care i-a determinat pe organizatori să atenţioneze publicul, în mai multe rânduri, să înceteze, deoarece stadionul ar putea fi suspendat din cauza scandărilor cu caracter xenofob.
Observatorul meciului a fost Rodion Cămătaru, fost jucător al lui Dinamo, în perioada 1986-1989.
Printre personalităţile prezente la meci s-au numărat: Victor Piţurcă, Ilie Năstase, Viorel Păunescu sau Ioan Becali.
CFR Cluj a câştigat pentru prima dată pe terenul lui Dinamo în istoria întâlnirilor directe. Până acum, în cele 11 meciuri jucate, dinamoviştii câştigaseră de 10 ori, iar un joc se încheiase la egalitate.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a acumulat 59 de puncte şi îşi păstrează distanţa de 3 puncte faţă de ocupanta locului 2, Steaua, iar Dinamo rămâne cu 46 de puncte, dar pierde poziţia a treia în clasament în detrimentul Rapidului.
Liga I, etapa a 26-a: Dinamo-CFR Cluj 1-2
Fotbal intern
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M