Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Liga I, etapa a 17-a: Steaua-Unirea Urziceni 1-0

Steaua a învins luni pe Unirea Urziceni, scor 1-0, în ultimul meci al etapei a 17-a a Ligii I, şi a înregistrat prima victorie după o serie de 13 partide consecutive fără succes.

STEAUA-UNIREA URZICENI 1-0 (Kapetanos 90)

Steaua: Zapata - Rădoi, Goian, Ghionea, P. Marin - Lovin (A. Ionescu 53), Ov. Petre - Nicoliţă, B. Stancu (Semedo 52), Dayro Moreno - Kapetanos (Rada 90+3). Antrenor: Dorinel Munteanu.

Unirea Urziceni: Arlauskis - E. Nicu, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu - R. Gomez (S. Frunză 73) - Todoran (Mara 63), Pădureţu (Dănălache 90+1), Apostol - Onofraş, Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu.

Cartonaşe galbene: Ov. Petre 17, Nicoliţă 23, Ghionea 27, Rădoi 39, B. Stancu 45+1, Goian 51, P. Marin 79, 80, Zapata 90+3 / Todoran 29, Mehmedovic 45+1

Cartonaş roşu: P. Marin 80

Arbitri: Istvan Kovacs - Cristian Nica, Ioan Onicaş

Stadion: Steaua; Spectatori: 7.000

Cum s-a marcat golul:

1-0, min. 90: Ov. Petre a şutat de la 20 de metri, mingea l-a lovit pe Kapetanos şi a intrat în poarta lui Arlauskis, care plecase în colţul opus.

La meci au asistat şi impresarii Victor şi Ioan Becali, care au venit însoţiţi de antrenorul lui FC Timişoara, Duşan Uhrin.

Galeria Stelei nu şi-a încurajat deloc favoriţii, afişând un banner pe care se putea citi: "Azi lăsăm conducerea şi represiunea să cânte". Ambele facţiunii ale galeriei s-au rezumat să scandeze injurii la adresa finanţatorului Gigi Becali şi a preşedintelui Valeriu Argăseală.

Fostul oficial al Stelei, Mihai Stoica, actualmente manager al Unirii Urziceni, a fost chemat la salut de galeria Stelei, iar numele său a fost scandat în repetate rânduri pe parcursul jocului. În schimb, antrenorul Unirii, Dan Petrescu, fost jucător la Steaua, a fost înjurat de publicul spectator, care a scandat numele fostului tehnician al Stelei din prima parte a sezonului, Marius Lăcătuş.

Atât suporterii Stelei, cât şi cei aproape 100 de fani veniţi de la Urziceni au scandat "România! România!", cu ocazia Zilei Naţionale.

Steaua a câştigat primul meci după o serie de 13 jocuri fără victorie în toate competiţiile. Astfel, în campionat roş-albaştrii nu mai cunoscuseră victoria de opt meciuri, din care şapte au fost remize, în Liga Campionilor au obţinut o remiză şi trei înfrângeri, iar în Cupa României au fost eliminaţi din 16-imile de finală de Sportul Studenţesc. Ultima victorie oficială a formaţiei din Ghencea se înregistrase la 21 septembrie, atunci când a dispus pe teren propriu, scor 4-0, de Gaz Metan Mediaş, în cadrul etapei a 8-a a primei divizii.

În urma acestui rezultat, Steaua a acumulat 29 de puncte şi a urcat pe locul 4 în clasament, în timp ce Unirea Urziceni rămâne cu 34 de puncte şi pierde titlul de campioană de toamnă în favoarea lui Dinamo.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro